Calatorii - Cu Mishu prin lume

Am vrut sa va scriu despre Bretania, o destinatie inedita pentru vacanta de vara , cel putin pentru turistii romani.

Mi-am insa seama ca pentru a va spune tot ceea ce m-a incantat intr-o saptamana minunata in Bretania, (fara sa reusesc sa vad tot ce mi-am propus), mi-ar trebui cam trei articole.

O sa incep cu coasta de Nord, urmand ca in unul din articolele urmatoare sa ma refer la bisericile taranesti din Bretania si apoi in alt articol, la coasta de Sud.

Pentru inceput vreau sa va spun ca Bretania nu este chiar Franta ci putin alta lume. Totul este putin diferit de la graiul oamenilor care vorbesc mult mai rar si cu mai putine liason-uri pana la atmosfera generala, costume  si gastronomie.

De altfel pana la 1500 si ceva, Bretania nu a fost parte a regatului francez ci a fost ducat independent, iar limba bretona (pentru rigurozitate cele doua dialecte bretone), care desi nu este limba oficiala, este inca vorbita, este o limba de extractie celtica.

Coasta de nord cu multe insule, golfuri si cu maree puternice este extrem de pitoreasca si bogata in statiuni unde francezii si foarte multi englezi isi iau doza de soare si mare. Chestiune de gust, generatoare de discutii in contradictoriu in unele familii franceze deoarece Bretania este mai racoroasa vara decat coasta de sud a Frantei.

Plecand de la Mont St Michel catre Vest si continuand spre San Malo apoi "desenand" coasta de Smarald si pe cea de Granit Roz catinel pana la sfarsitul peninsulei, admirand golfuri, faruri si satuce de pescari cu culoare locala puteti petrece o vacanta foarte reusita pe malul marii.

Pentru detalii va sfatuiesc sa-l intrebati mai multe pe prietenul Mishu, pentru mine a ramas numai imaginea generala de mare, soare si frumusete fara amintirea unui loc aparte cu trei exceptii notabile: Mont St. Michel, San Malo si Cancale.

Mont St Michel oficial in Normandia, localizat practic la granita dintre cele doua regiuni ale Frantei. Si aici raman fara cuvinte deoarece este un loc prea frumos pentru a fi descris. Priviti poza si va veti lamuri…

 Este  o mica asezare medievala, Unesco World Heritage, construita in jurul unei manastiri pe o roca marina uriasa, sau pe o insula mica depinde ce definitie alegeti (900 de m circumferinta si 80 de metri inaltime) pe locul unde Arhanghelul Mihai s-a aratat de cateva ori in Evul Mediu timpuriu. Insula este legata de uscat printr-un dig ingust adaugat in secolul XIX.

Multi pelerini medievali si-au pierdut viata in decursul timpului fiind surprinsi de flux incercand sa se duca sau sa se intoarca de la manastire. 

Insula a avut o istorie relativ zbuciumata, manastirea a fost pentru o perioada de timp transformata in inchisoare. Ma opresc aici dupa cum am spus in cautarea cuvintelor potrivite… un loc din ciclul 100 de locuri care merita vazute intr-o viata.

Din considerente geografice o sa continui cu Cancale situat pe coasta de nord a peninsulei bretone intre St. Michel si St. Malo. Sat pescaresc renumit pentru culturile de stridii, interesant de vizitat la orele de reflux cand bancurile de stridii devin vizibile.

Luati cu voi o sticla de sampanie sau o sticla de Muscadet si cumparati stridii de la chioscurile de pe malul marii pentru a le manca acolo, la botul calului stropite cu vin sau sampanie. Pretul depinde de marimea stridiilor, dar sunt oricum mult mai ieftine decat la restaurant. O experienta unica si de exceptie pe care gurmanda de mine o recomanda cu entuziasm.

Saint Malo: am petrecut cateva zile in oras (unde se poate gasi cazare ieftina si buna si restaurante excelete) inainte de a afla ca orasul fusese complet distrus in August 1944 si ca ceea ce vedeam in jurul meu, cu toata patina aparenta a timpului,  era practic reconstruit dupa razboi.

Nu mi-a venit sa cred si am incercat sa verific informatia din mai multe surse atat de bine isi facusera treaba. Imi este din nou greu sa va spun ce sa vizitati, dupa o plimbare pe zidurile orasului, luati pur si simplu la picior strada dupa strada, vizitati portul (atunci cand am fost acolo era ancorat in port si un pescador urias care putea fi vizitat), intrati in biserici si nu uitati sa va duceti si la plaja ca doar sunteti la mare…  Gasiti aici cateva poze.

E sa revenim la placerile burtii, ca stiti ca pentru mine vizitele nu sunt numai vizite culturale ci, in egala masura vizite culinare.

Daca este Bretania sa incepem cu galetele. Clatite din faina de hrisca, sarate umplute cu de toate de la clasicul branza, sunca si ou, pana la alte umpluturi de a dreptul exotice obligatoriu ajutate sa alunece cu cidru breton.

Apoi crabi, scoici, scoici si alte scoici  nenumarate tipuri de scoici carora nici nu le stiu numele in romana, de altfel ma indoiesc ca au un nume in romana. Interesant este ca sunt pescuite “a pied” adica pur si simplu culese in perioadele de reflux de pe fundul descoperit al marii. De stridii si de vinul care merge cu recolta marii v-am spus deja.

Ciorba de peste bretona este foarte interesanta dar gustul este parca putin prea tare, pestele si crustaceele sunt fierte pana se farama si devin o pasta la care se adauga smantana.  Nu pot sa inchei inainte sa imi amintesc de branza bretona, de mancarea de burta si de “andouille de Bretagne” un fel de caltabos umplut cu parti ale tubului digestiv ale porcului… Stiu sunt ciudata… si mi s-a mai facut si foame asa ca fug si va las

PS: Am senzatia ca desi mi-a placut foarte tare nu prea am facut reclama buna Bretaniei, ma bazez pe poze :)