Calatorii - Peste granite

Cred ca fiecare om pe lumea asta are o lista cu chestii pe care ar dori sa le realizeze: unii vor bani multi, altii o droaie de copiii, altii sa aibe cariere de succes etc etc etc. Evident ca eu nu ma dezic de la aceasta regula si am o lista care se intinde de aici pana la luna si doua palme mai sus. Dar cocotata spre varful listei este dorinta de a vedea cat mai multe dintre minunile acestei lumi. Sa vada ochiul meu domne.....ca de national Geografic si Discovery m-am saturat.

Una dintre minunile astea pe care le admir mereu la televizor este Machu Picchu asa ca atunci cand a aparut oportunitatea sa mergem in Peru m-am agatat de ea cu amandoua mainile si cu picioarele si nu i-am mai dat drumul.

Machu Picchu este accesibil in doua feluri: cu trenul din Ollantaytambo pana in Aguas Calientes si de aici cu autobuzul pana la ruine sau pe jos.

In cazul in care alegi varianta pe jos si vrei sa faci ruta clasica atunci trebuie sa iti planifici calatoria cu mult timp inainte. Deoarece de aproximativ sase ani guvernul peruan a limitat la 200 numarul de turisti care pot incepe traseul Inca din Ollantaytambo spre Machu Picchu.

Turistii trebuie sa aplice pentru permise de intrare care se dau evident pe baza: primul venit primul servit.

Ca sa obtii un permis pentru lunile de vara atunci trebuie sa aplici cu aproximativ 1 an inainte iar pentru lunile mai putin turistice cu jumatate de an. O alta conditie impusa de guvernul peruan este ca fiecare turist sa fie insotit de ghizi pentru ca in felul asta totul este mult mai bine organizat si se incearca protejarea cararii incase de dorinta absurda a turistilor de a pleca acasa cu un suvenir veritabil.

Deci in cazul in care mergi pe cont propriu si vrei sa faci Inca Trail atunci trebuie sa alegi una dintre sutele de agentii din Cuscu care se ocupa cu asa ceva. Cumperi excursia de la ei iar ei se ocupa de obtinerea permisului. In cazul in care mergi cu un tur organizat, asa cum am facut noi, ei aleg o agentie iar tu nu trebuie sa iti mai faci nici o grija.

Agentia cu care am mers noi se numeste Pachamama adica "Mama Pamant" in Quechua (quechua este limba vorbita de peruanii din zona muntoasa) si a fost o alegere extraordinar de buna.

Traseul este lung de aproximativ 44 de kilometri si este impartit in trei zile plus inca un pic in a patra zi dimineata, dintre care a doua zi este de departe cea mai grea.

In prima zi plecarea  a fost la 5 dimineata de la hotel din Cusco. Deja ma saturasem de astfel de ore matinale dar pentru Inca Trail nici nu as mai fi dormit cu atat mai putin sa ma plang ca m-am trezit devreme. Pe la ora 8 eram in Ollantaytambo unde ne-am oprit ca sa mancam micul dejun si sa mai cumparam cate ceva pentru drum. De exemplu bete pentru mers pentru ca nu ai voie cu bete care au varf metalic, doar daca este protejat de un varf suplimentar de plastic, si evident frunze de coca.

Frunzele de coca sub forma de ceai sau pur si simplu mestecate  sunt folosite in Peru pentru orice. Te doare capul : ceai de coca. Te doare stomacul: ceai de coca. Ai probleme cu altitudinea: ceai de coca. Si nu numai ca este medicamentul perfect dar este si un foarte bun energizant asa ca peruanii mesteca continuu frunze atunci cand depun efort fizic.

Evident ca dupa atat reclama ne-am cumparat si noi doua pungi cu frunze pentru mestecat dar nu le-am folosit deloc pentru ca ne-am incapatanat sa nu folosim nici un energizant si ne-a reusit perfect.

Din Ollantaytambo am plecat cu autobuzul mai departe pana la kilometrul 82 de unde se incepe traseul pe jos.

La kilometrul 82 ne-am intalnit si cu restul oamenilor responsabili sa ne faca viata mai usoara. Grupul nostru a fost format din 14 turisti, 2 ghizi, 2 bucatari si 17 carausi. Carausii sunt cei care au carat toate bagajele necesare dormitului in cort si pregatirii mancarii. De asemenea au carat si o mare parte din bagajele noastre pentru ca noi am mers doar cu un rucsac in care aveam cele necesare pe timpul zilei: apa, ceva dulciuri, pelerine de ploaie, cate o haina in plus, medicamente si cam atat.

Fiecare zi petrecuta langa carausi ma facea sa am mai mult si mai mult si mai mult respect pentru ei. Trebuiau sa care 22 de kilograme in spate si sa alerge ca sa fie tot timpul inaintea nostra si totusi erau mereu cu zambetul pe buze si ne incurajau. Si evident ca in timp ce noi aveam rucsaci de sute de euro si pantofi la fel ei puneau toate bagajele in saci normali legati cu ata de umeri si erau incaltati cu sandale.

Dupa ce carausii au luat in grija si bagajele noastre am plecat spre primul check point unde ne erau verificate permisele de acces pe Inca Trail.

Prima zi de mers a fost chiar foarte usoara si relaxanta. nu am avut foarte mult de urcat si a fost impartita in doua etape relativ egale: inainte si dupa pranz.

La ora 5 seara eram deja la locul de campare si asteptam cu nerabdare ziua a doua care se anuntase cu surle si trambite a fi extrem de grea.

Dupa cum am amintit mai sus, in grupul de oameni responsabili de binele nostru pe parcurul excursiei, au fost si doi bucatari care mi-au dat peste cap toate ideile mele legate de a sta la cort. Carausii au carat nu numai corturile nostre de dormit dar si corturi in care sa mancam si mese, si scaune si tacamuri si farfurii....parca eram la hotel nicidecum cu cortul.

In fiecare zi la micul dejun aveam: paine prajita, gem, unt, poridge, cereale, lapte cald, cafea, ceai, ciocolata calda, iaurt, clatite sau omleta.La pranz si seara aveam: supa, patru feluri principale: carne, peste, legume si orez, si desert. In afara de aceste trei mese pe zi mai aveam si un "happy hour" adica imediat ce ajungeam seara la locul de campare eram intampinati cu popcorn, ceva dulciuri, crackers, ceai, cafea, suc, ciocolata calda. Ca sa avem ce face pana cand se facea ora sa primim cina.

In prima zi nu numai ca am avut un traseu usor dar am mai avut si cateva situri incase la care ne-am oprit ca sa mai ne tragem sufletul si sa auzim explicatiile super simpatice ale ghidului nostru.

Insa in a doua zi nu am facut altceva decat sa urcam si sa urcam si sa urcam de parca nu se mai termina odata.

Am pornit de la 3000 de metri altitudine si am urcat pana la 4200 de metri pe un traseu cu o  panta constanta de aroximativ  10%. Deci vreo 11 kilometri de urcat pe trepte. Din  pacate nici o poza nu va face dreptate bietelor mele picioare.

Evident ca ziua a doua nu putea sa se termine atat de repede asa ca dupa ce am urcat 1200 de metri pe altitudine  a mai si trebuit sa coboram 500 de metri. Si nu, la vale nu este mai usor, este mai greu, cel mai bine este pe linie dreapta dar nu prea am avut parte de asa ceva.

A treia zi a fost insa de departe cea mai frumoasa zi de pe traseu, evident cu exceptia zilei cand am ajuns la Machu Picchu.

Pentru ca peisajul se schimba complet, nu mai este atat de arid ci se transforma intr- padure tropicala, totul este foarte verde,  si este  plin de flori si de pasari. Fiecare minut al chinului din a doua zi a meritat pe deplin in a treia zi.

In plus sunt foarte multe siteuri incase cu adevarat impresionnante si foarte bine conservate.

Prima dintre ele, accesibila dupa numai 30 de minute de urcare de la zona in care am campat in a doua noapte, este Runkurakay. Urmeaza apoi Sayacmarca si vis-a-vis de ea Conchamarca.

De la Sayacmarca incepe peisajul sa se schimbe efectiv si devine mult mai verde. Iar calitatea cararii este si ea mult mai buna si ai ocazia sa treci si prin cateva tunele incase. Din toata lungimea de 44 de kilometri a cararii incase, aproximativ 60% este cea originala facuta de incasi si 40% a fost recostruita pentru turisti. Iar portiunea originala este cu adevarat impresionanta.

Desi a fost costruita acum 500 de ani, nici macar o piatra nu se misca, totul este extrem de bine fixat de aceea se poate merge cu foarte mare usurinta si cu viteza pe trepte atat la coborare cat si la urcare.

De asemenea peretele de stanca de sub carare este si el zidit pe cativa metri ca sa nu se surpe atat de usor. Sunt contruite tunele taiate in stanca si poduri. Totul arata impresionant si nu-ti vine a crede ca a fost facut cu atat de mult timp in urma.

Urmatorul site incas este Phuyupatamarca, iar de acolo pana la Winay Wayna se coboara continuu pentru aproape doua ore.

Locul de campare pentru a treia noapte a fost in apropiere de Winay Wayna iar vederea noastra din cort erau chiar ruinele sau valea raului Urubamba, depinde in ce directie priveai.

Pentru o astfel de priveliste as sta oricand la cort. Mai ales ca in seara a treia am avut in sfarsit acces la un dus cu apa calda. in toate celelalte seri a trebuit sa ne punem tot curajul la lucru ca sa ne spalam u o apa rece ca gheata.

In a patra zi ne-am trezit devreme si am plecat catre Machu Picchu fara sa avem nici o idee ce o sa ne astepte, pentru ca ruilene nu se vad decat atunci cand ajungi la Poarta Soarelui adica atunci cand te afli la nici 20 de minute de mers pe jos de ele.

Despre Machu Picchu in episodul viitor.

Fotografiile ii apartin Adelei. Pentru a le vedea mai mari, click pe fiecare.

O puteti citi pe Adela si pe blogul ei.

Intra pe forum si povesteste-ne si noua unde ai fost in Vacanta 2010 sau Ce tari ti-ai dori sa vizitezi.