Calatorii - Romania pitoreasca

Degustand pe indelete intr-una din serile trecute o ceasca de ceai cald,  la “gura” aragazului, nu am putut sa nu ma intreb oare cum  isi petreceau zilele bucurestenii dintr-un alt secol,

secolul XIX – secolul romantismului. Ce faceau ei oare pe vremea asta, intr-o zi de ianuarie, cam acum 140-135 de ani, sa zicem?

Universitatea Bucuresti fusese fondata, si tocmai fusese construita. Majoritatea cladirilor actuale nu existau – cladirea BNR, Biserica Rusa, sediul CEC.

Insa existau Gradina Cismigiu, iar in coltul sudic al parcului pe locul Colegiului Gh. Lazar, alte cateva case frumoase.

Frederic Dame scria ca  în fata Universitatii, între strada Coltei si strada Academiei (Universitatii, deci) era un câmp deschis; în mijlocul câmpului, un fel de acoperis din scânduri, aproape lipit pamântului, indica locul unde fusese biserica Sf. Sava

La stânga, proptite de zidul gradinii printului Sutu, doua casute taranesti, în fata carora femeile veneau seara sa stea de vorba, uneori torcând, iar la dreapta, pe locul care înconjoara acum statuia lui Lazar, un teren mare pe care vara crestea porumbul, iar in zona erau o multime de case si tot soiul de pravalii.  

Pe atunci, cea mai importanta artera a orasului era Calea/Podul  Mogosoaiei (actuala Calea Victoriei, iar “capul Podului” era Piata Victoriei de astazi).

Haideti sa incercam sa purcedem cu gandul , dinspre Dambovita  (din locul unde se afla astazi Piata Natiunilor Unite) pe  Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei), pe partea stanga. Chiar la inceputul acestui drum pe care il vom parcurge cu ochii mintii, se afla o casuta fara etaj care adapostea birtul Hristodor – dupa unele aprecieri, cel mai bun birt de mancaruri orientale.

Daca intrai inauntru te intampina joviala Coana Uta, nevasta birtasului si mana sa dreapta, femeie strasnica si foarte buna bucatareasa; in mijlocul salii de mese trona un galantar doldora de tavi si farfurii cu raci fierti, pilafuri , pui rumeniti, foi de vita umplute  si alte bucate pregatite pentru clienti alesi pe spranceana..

Mai apoi, urma o veche si frumoasa casa boiereasca, ce era casa baronului Barbu Bellu  ( fusese casa poetului Ienachita Vacarescu si ajunsese in stapanirea  familiei logofatului Stefan Bellu ) si care avea si o larga gradina, ingrijita.  Pe locul unde se afla  actualul CEC se inalta o alta cladire, mult mai mica ce insa adapostea aceeasi institutie, marginita de cativa copaci, iar in spatele sau se afla biserica Sf. Ioan cel Mare, refacuta de Constantin Brancoveanu (astazi nu mai exista).

Urma  Hotel de France – un hotel micut, cu un singur etaj , care cuprindea si o cafenea  pentru care coborai cateva trepte la subsol, si care avea intotdeauna musterii. Aceasta cafenea avea si billiard – joc foarte in voga la acea vreme, si era frecventata de o multime de liceeni si de studenti (surpriza, cumva?!) fiind in special atrasi, se pare , de de cele doua frumoase fiice  blonde ale proprietarului

Pe ulitele din zona  treceau birje si trasuri, carute de marfa, negustoresti;  cum in timpurile acelea iernile erau de regula geroase si bogate in ninsori, de cum aparea zapada in straturi groase se iveau si numeroase sanii  atat birjaresti cat si particulare, trase de cai ce purtau retele rosii si albastre cu siruri  ample de clopotei ce inveseleau vazduhul cu clinchetul lor.

Oricare ar fi ceasul din zi, puteai intalni pe cineva din lumea buna a Bucurestilor. Cu putin noroc, din alunecusul saniilor zareai si cucoane bine incotosmanate, uneori in blanuri gozave, cu mainile bine-nfipte in mansoane, purtand glugi de culori deschise si tivuite cu blana peste care aveau voalete ca sa-si apere chipul de frig.

Sunetul de clopotei se auzea din toate partile, intrucat plimbatul in sanie sub ninsoarea incapatanata  era una dintre placerile bucurestenilor. Printre ele, precupeti  cu cobilita in spinare, cu cosurile pline , strigandu-si marfa cu voce puternica.

De asemenea – numerosi sacagii bateau stradutele in lung si-n lat. Pe vremea aceea apa  nu era introdusa la domiciliu si era vanduta de sacagii – care o transportau in butoaie speciale, asezate pe cadre cu doua sau patru roti , si costa in medie 50 de bani sacaua.

Mai erau si cativa baietandri care vindeau ziare si strigau din toti rarunchii: “Ia ziarul, nene!” – insa ziarele nu erau prea multe si nu apareau in fiece zi – cele mai insemnate fiind “Românul” al  lui C.A. Rosetti (considerat organ al liberalilor), “Trompeta Carpatilor” al lui Cezar Bolliac  si “Pressa” care avea idei conservatoare in sprijinul guvernului lui Lascar Catargiu.  Uneori din paginile lor mai razbea cate o stire despre  un duel al vreunei personalitati, ce starnea un deosebit interes privind soarta protagonistilor.

Urma apoi vestita Librarie Socec , ce functiona intr-o pravalie nu foarte mare (pe locul ei se afla acum  magazinul “Victoria”), si inca un sir de case cu felurite pravalii, iar alaturi , casa baronului Meitani, in care se afla Prefectura Politiei Capitalei. (unde este si in ziua de astazi). In strada, cate un anticar in haine ponosite , rebegit de frig, isi vindea cartile pe cativa banuti.

(va urma)

Bibliografie:

Bucurestii de altadata, Constantin Bacalbasa

Dintr-un secol de viata, Cella Delavrancea

Frederic Dame, Bucurestiul in 1906