Carcoteli - Amintiri

Cand am fost la Hamerica, institutia aia la care m-am dus in delegatie, mi-a dat masina

Eu proaspat posesor (asa vreo trei luni) de carnet de conducere, dar vreo 12000 km la activ nu vedeam nici o problema de a conduce in lumea noua dar....

Sa incepem cu inceputul, cea mai mica masina pe care o aveau era mare rau, in fine asta sa zicem ca nu ar fi o problema ca erau mari si locurile de parcare, dar iar am uitat de inceput.

Ma duc  eu la nenea portaru, un nene maaare afro-american si ii zic numele meu si ca sa-mi dea Nissanul ala mic de l-am rezervat.

Nenea imi da cheia, imi explica in ce parcare o gasesc si imi cere carnetul. Vazand ca este carnet european, imi spune sec: "sa nu bei mai mult de patru pints de bere si ai grija ca la intersectii in cruce nu se aplica prioritatea de dreapta ci primul venit, primul servit". Ii spun frumos lui nenea cel mare ca poate sa fie linistit eu dupa 4 pints de bere nu gasesc masina, asa ca nu conduc sigur. Si plec afara in parcare.

Era tarziu si noapte si eu ma uitam dupa un Nissan mic, in fine cel mai mic din dotare, asa ca am tot mers in cerc cu geamantanul dupa mine si nu am gasit nici un Nissan mic. Disperata am inceput sa citesc numerele si am inteles ca nu il gaseam deoarece dupa mintea mea Nissanul "cel mic" era o masina mare.

Bun, deschid masina cu telecomanda si infrunt urmatoarea problema. Deschidere automata, dar numai cele 4 usi se deschideau, portbagajul nu... Da-i, uita-te, ciocaneste, impinge, nu si nu... nici buton nu avea. Ok, zic, ma dau batuta, pun geamantanul pe bancheta din spate ca tot sunt singura.

Sar in masina. Eu ma jucasem cu vreo 6 masini pana atunci, dar bordul si manetele nu imi spuneau nimic... Dumnezeule, de unde aprind luminile si daca aprind ce aprind... Dupa vreo 10 minute de miscat toate manetele, apasat toate butoanele, intrat si iesit din masina uitat spate, uitat fata, in sfarsit ma prinsesem ce lumini imi trebuie.

Fericita si transpirata sar triumfatoare in masina, unde imi pica fata si ma uit cu lacrimi in ochi la schimbatorul de viteze. Mda... banuiesc ca asta se cheama schimbator de viteze "pentru masina automata", dar ce faci cu el?

Ma dau batuta si sun o amica romanca care statea acolo, era tarziu rau dar ce puteam sa fac. Tipa zice ca nu stie ca ea a si-a cautat  din start, manuala dar imi da numele prietenarului ei cu care nu vorbisem niciodata.

Sun la om, tipa necunoscuta, aproape de miezul noptii si il intreb suav eu cum pornesc masina. Tipul ma intreaba, daca eu chiar vreau in conditiile astea sa o pornesc, eu ii spun hotarata ca da. Imi explica tipul ce trebuie sa fac, mai putin pozitiile 1 si 2 ca zice el alea sunt de munte nu de peerie si imi atrage atentia ca am numai doua pedale, mentionand ca cea care lipseste este ambreiajul,  si pornesc cu angajament (nu m-am intors la nenea afro-american ca m-am temut   ca-mi ia masina).

Totul merge bine, pana cand incurc picioarele si nu gasesc ambreiajul si frana brusca de bine ca aveam centura. Pun piciorul drept sub mine si continui. Toate bune, doar ca amortise piciorul. Continui lin, pana la prima intersectie cu stop. Ma duc pe banda din dreapta, pornesc semnalizatorul (care aflasem unde era) si astept sa se faca verde. In spate cor de claxoane. Imperurbabila ca am mai vazut barbati isterici, astept cuminte. Pana la dreapta urmatoare unde din nou cor de claxoane. Nebuni americanii astia!

Ok, intrare pe autostrada si o bariera. Opresc masina si studiez problema. Omulet in chiosc nu e, automat sa bag bani sau card nu e.. Cum ajunge Mitza la hotel? Taxiul trecuse ca prin branza iar eu care fusesem atenta la drum sa stiu sa ma intorc, acolo nu fusesem atenta. Noroc ca mai vine o masina si ma lamureste omul ca trebuie sa arunc ca la baschet monedele intr-un cos (nu aveam monede) si ca atunci se deschide bariera. Omul, salon, imi da bani, ba chiar mi-i arunca in cos ca nu prea aveam tinta si trec si de asta.

In sfarsit ajung la hotel,  si ii spun tipului de la receptie ca ce isterici sunt compatriotii lui, imi explica cu mila ca la intersectii pot sa o iau la dreapta fara sa astept verdele.

O saptamana folosesc masina in fiecare zi, distanta mica, dar, ca la Hamerica, nu era nici un drum de picior, si ca sa traversez pana la supermarketul pe care il vedeam de la fereastra camerei de hotel, imi trebuia masina. In ultima zi imi aduc aminte ca nenea afroamerican mi-a zis ca mi-a dat-o cu rezervorul 3/4 si trebuie s-o aduc tot asa.

Ma opresc la benzinarie, ma dau jos hotarata, vad unde este rezervorul... si era la fel ca porbagajul, nici un buton, nici o cheie, nimic... Imi vine sa plang. Intru in benzinarie si folosesc faptul ca sunt blonda si simpatica si nenea benzinarul era tip. Ii spun ca vreau sa pun benzina, dar nu stiu sa deschid rezervorul. Nenea, face mutra tipica: "femeia la volan, baba si mitraliera" si, cu o moaca plina de mila, vine afara si imi arata un buton sub scaunul soferului... A, si langa era alt buton. Acum inteleg cum se deschidea portbagajul.

Cand credeam ca totul este rezovat, alta acum, pompa in galoni. Cat o fi un galon? gandesc eu. La Hamerica benzina este ieftina, sa zicem ca este jumatate ca doar nu poate fi mai putin, asa ca raportand pretul galonului la cel al litrului plus corectia, ma uit pe cartea masinii cat este rezervorul si plina de mandrie pentru ingeniozitatea mea incep sa pun uitandu-ma cu atentie la pompa. Dezastru, benzina incepe sa dea pe dinafara. Era de vreo 4-5 ori mai ieftina.  

Ma duc si dau inapoi masina lu nenea afroamerican iar el se milostiveste de mine si imi da diferenta de bani...