Carcoteli - Amintiri

Era intr-o zi insorita de iarna, candva in preistorie cand adultii care se jucau cu copii nu erau considerati pedofili. Bantuiam in curte singura construind un sistem de drumuri prin zapada, batatorind cu sarg in jurul unui proiect abandonat al unui om de zapada.

Din cand in cand incercam sa mai salvez ceva din omul de zapada, dar parea absolut lipsit de speranta.

Inca imi mai aduc aminte modelul cizmulitelor de cauciuc cu care eram incaltata. Erau aceleasi cizmulite care, cu un an inainte ma facusera sa ma indoiesc de existenta Mosului, le gasisem in sifonier, cu vreo saptamana inainte de Ajun… Sa fie un semn ca imaginea lor, intiparita in mintea mea este legata de venirea Mosului.

Observ brusc ca cineva ma privea de peste gard usor amuzat. Ma intreba:

-       Vrei sa vin sa te ajut?

- ....       

Stiam ca nu trebuie sa vorbesti cu strainii, ca nu trebuie sa-i accepti in curte dar acesta era un strain cu totul special, era suficient sa-l privesti si sa te scufunzi in ochii lui.

Peste un timp, cand bunica mea a iesit sa vada de ce este asa de liniste in curte, a gasit un Mos Craciun cu barba, gluga, toiag, haina, sac sculptat in zapada, pe barbatul acela minunat care inca il retusa dupa ce terminase sa-l cladeasca si pe mine fericita cum nu mai fusesem niciodata.

Cred ca fata mea a facut-o sa nu ia coada maturii si sa-l izgoneasca pe strain din curte sau poate aceiasi vraja care m-a facut si pe mine sa-l accept imediat. Mos Craciun exista si mi-a construit un om de zapada in cea mai minunata zi de iarna pe care mi-o amintesc.

Nu avea barba lunga si plete, nici mustati dar poate fi recunoscut dupa dragostea si caldura pe care o raspandeste.