Carcoteli - Amintiri

Eram in vremea tineretii fragede si imi facusem un gagic deosebit; era artist, terminase pictura! Ma rog, nu e foarte relevant pentru întâmplare in sine, dar vreau sa subliniez ca era ceva ce n-avea orisicine.

El, ca om, un baiat mai ciudatel, usor introvertit, inteligent peste medie, de altfel, putin excentric; un artist boem, cum spuneam. Fata de mine era putin timid. Ceea ce mi-a dat idei! Mi-am propus sa-l dez-inhib…

Si iata ca apare ocazia de a petrece un weekend la el. Locuia împreuna cu doi fosti colegi de faculta, intr-un apartament mai mare; fiecare cu camera lui.

Vine seara. Ii zic du-te la bucatarie si fumeaza o tigara cu Ionut (colegul de ap) si vii peste 10 min.

Intre timp ma costumez: pantofi negri cu tocuri cui (ii aveam ca venisem vineri direct de la office), ciorapi cu banda adeziva din plasa neagra, lenjerie neagra din dantela; îmi tapez tot parul, îmi dau un ruj ceva mai puternic. Si iau in mana o vergea de plastic de-o vazusem eu prin camera, nu stiu de la ce era, lunga de vreo 30-40cm, neagra si lucioasa, de parea din piele, asa cam ca un bici.

Vine artistu meu, sfios, bate la usa si intra. Eu, in pozitie semeata, cu vergeaua batand ritmic in palma, cu un rânjet dracesc, ma leganam intr-un fel de dans. Asteptam.

Ei bine, mutra lui in clipa când a dat cu ochii de mine a fost inestimabila!

A îngaimat cu ochii bulbucati de surpriza : Mamaaaaa! dupa care a zbughit-o înapoi in bucatarie strigând “Ionuteeeeee!”

Acu’ n-o sa stiu niciodata ce voia sa-i spuna lui Ionut, ca dupa cativa pasi s-a razgândit si s-a întors. Nici eu nu sunt sigura ce reactie as fi vrut sa aiba. Cert este ca uimirea lui m-a pus pe un ras isteric, datator de crampe la stomac. M-am controlat totusi si dupa câteva hohote am reusit sa salvez situatia spunându-i ca a fost o gluma…

Inca mult timp dupa întâmplare aveam senzatia când îl întâlneam ca are o usoara tresarire când ma vede… Culmea este ca am ramas foarte buni amici, desi viata ne-a aruncat in orase diferite pana la urma.