Carcoteli - Amintiri

Copil fiind, aveam un coleg de clasa care statea la etajul zece si avea balconul spre bulevard, chiar deasupra statiei de autobuz.

De obicei mai veneam cu înca un coleg si aruncam de pe balcon cu gogonele, cartofi si ce saracia mai aveau oamenii pe balcon, dupa masini.

Era o adevarata arta sa vezi masina ca vine de departe, sa tintesti cu mult înaintea ei si sa arunci cu bolta, astfel încât s-o nimeresti.

Când se întâmpla asta, destul de rar dealtfel, era veselie mare si cel care reusea lovitura era numit mare tragator si avea parte de onorurile cuvenite.

Urmaream punga pâna la impact, surprindeam reactia aceea prima de uimire si tipetele de spaima si ne aruncam efectiv pe jos si ne tavaleam de râs minute bune, mândrii nevoie mare de isprava noastra.

Am repetat figura câteva zile la rând pâna într-o zi, când, tot asa, eram pe jos de râs dupa ce lansaseram o lovitura reusita, se trânteste usa la perete si apare mama colegului uda toata, din cap pâna-n picioare.

Parca îi vad si acum privirea aruncata printre suvitele ude de par din care se scurgea înca apa.

Vreau sa va spun ca nu a mai stat sa se uite care e al ei si care nu e si a inceput sa ne alerge prin tot apartamentul pocnindu-ne cu poseta pâna la un moment în care am gasit usa de la intrare si am taiat-o.

Momentul suprem a fost ca nu am taiat-o la lift sau pe scari în jos, ci în sus, pe bloc, la o înaltime la care nu mai fusesem pâna atunci niciodata.

Mi-au trebuit vreo doua ore sa-mi fac curaj sa cobor de acolo, sa trec prin fata usii lor si s-o zbughesc acasa unde binenteles ca am tacut chitic si mi-am promis sa nu mai fac asa ceva.

Dar stiti si voi cum e cu promisiunile din copilarie...

Pun pariu ca si voi ati facut pozne de genul acesta,nu?