Carcoteli - Bloguri Misto

Intr-una din serile trecute am urmarit o reluare a unei binecunoscute emisiuni tv, foarte serioase de altfel,  la care unul dintre invitati a fost un baietas ce m-a lasat paf.

Se numeste Bogdan Ionescu, are doar 12 ani si este pasionat de origami; ba chiar se pricepe la aceasta arta foarte bine, fiind un mic specialist, avand si creatii proprii. E drept, de-abia a trecut de pragu’ copilariei, insa eu nu am sa ii zic “copil” ci “tanar” sau “baiat” – sper sa nu-l deranjeze, mai cu seama ca eu spun “baiat” si unuia ce are 30 de ani impliniti…

Bogdan este un pusti chiar chipes, blondut cu ochi albastri, cu un look foarte modern – are toale cool si o freza mai rebela, iar in ochi poarta o sclipire jucausa; insa totodata stie sa vorbeasca cu naturalete si multa seriozitate despre pasiunea sa -origami, arta plierii hartiei,  despre realizarile din prezent si  visele si dorintele sale de viitor.

La numai 5 ani, a primit in dar 2 carti despre origami, si impins de curiozitate si plictiseala a inceput sa realizeze modelele indicate acolo - dupa cum singur recunoaste: ”Cartile au fost cum nu se poate mai bine-venite pentru ca pe vremea aceea ma cam plictisisem de jucariile simple”.

Micutul a inceput sa fie fascinat de acest mod de “joaca” cu totul deosebit asa ca a continuat, mai cu seama dupa ce a invatat bine  sa citeasca.

Au urmat alte carti si materiale despre studiul origami, o multime de diagrame de indeplinit si hartie  speciala de comandat (se foloseste de regula, pentru o cat mai buna executie, o hartie specifica ce nu s-a gasit multa vreme la noi in tara  - pustiul a avut si putin noroc fiindca il ajuta tatal sau trimitandu-i pachete cu hartie din SUA ), cercetari despre cultura si civilizatia japoneza,  astfel ca, pas cu pas, a evoluat , devenind tot mai bun.

In timp ce alti copii stateau cu funduletul lipit de scaun cu orele la calculator absorbiti in tot soiul de jocuri,  Bogdan studia tehnici si diagrame – in timpul scolii 2 ore pe zi, pe timp de vacanta chiar si mai mult. Ceea ce i-a prins tare bine, intrucat practica artei origami, dupa cum insusi declara, pe un ton firesc, cu o maturitate si sinceritate absolute dezarmante pentru varsta lui, “dezvolta creativitatea, viziunea in spatiu, indemanarea, educa logica şi incurajeaza gandirea“ – acestea fiind si unele dintre motivele ce l-au tinut sa persevereze.  Si numai sa vedeti  ce  lucrari frumoase ies din mainile lui dibace!

Talentul, munca si daruirea sa au fost deosebit de apreciate astfel ca baiatul a inceput sa fie serios luat in seama.

Se pare ca este singurul copil-artist ce a avut expozitii si ateliere de origami la Muzeul National Cotroceni, Muzeul Satului ori la Palatul Sutu. A reusit sa realizeze pana in prezent peste 2000 de lucrari, si a infiintat  un club de origami – “Palatul de hartie”, la care, desigur, este profesor, predand si invatand si alti copii despre metode si mici secrete ale acestei arte; in pas cu “trendul” actual, anul trecut si-a facut si un blog -  care a reusit sa adune, pana acum, peste 10.000 de vizitatori; si mai este si invitat la o gramada de interviuri si emisiuni, fie tv, fie radio, ori online.

Intrebat fiind despre ceea ce ar dori sa se faca atunci “cand va fi mare” si drumul pe care ar vrea sa-l urmeze in viata, baiatul a dat, cu calm si hotarare, un raspuns de l-a dat pe spate atat pe moderatorul respectivei emisiuni cat si pe mine, simplu telespectator : robotica, si nu chiar asa oricum, ci, daca s-ar putea chiar la prestigioasa universitate din Massachusetts - MIT; si asta intrucat considera ca ar putea imbina aplicabilitatea artei origami cu domeniul tehnologic – iar aici a dat ca exemplu  taman airbaigul cu care sunt dotate autoturismele si care sunt pliate intr-un mod ce tine de origami datorita faptului ca ele trebuie sa fie pastrate  intr-un spatiu foarte mic (chestiune de care, iarasi, eu habar nu aveam).

In rest?  …are preocupari firesti, si potrivite tineretii sale:

Ii place sa faca skateboarding si sa mearga cat poate de des prin parcuri, ii place stiinta in general, si geometria in special, ii place sa se joace si sa construiasca cu Lego. Desigur ca iubeste tot ceea ce tine de traditia si arta japoneza – ii plac chimonourile, si adora pur si simplu sa stea , sa scrie, sa manance stand jos pe covor, ba chiar “uneori dorm acolo” zice el; s-a apucat si sa invete limba japoneza, de unul singur. Nu sufera aglomeratia din mijloacele de transport in comun, si nici fumul de tigara (ma rog, cine le sufera?!).

Citind unele interviuri cu Bogdan din media online, mi-au picat sub ochi si unele comment-uri rautacioase, de genul: ” pai da, bine ca te promoveaza maica-ta si te baga in fata, ca de fapt sunt multi alti copii talentati ca tine”.  

Ei, si?!  Ba eu zic ca mama pustiului a procedat chiar foarte bine:  trebuie sa invatam sa recunoastem si sa apreciem talentele, si chiar sa “bagam in fata”  tinerii cu adevarat valorosi, ca astfel sa fie luati in sfarsit in seama si sa aiba parte de viata pe care o merita, cinstit vorbind.

Si sa putem si noi sa ne bucuram de realizarile lor. Iar fapul ca exista asemenea copii talentati si pasionati nu poate decat sa imi mai dea ceva speranta –  posibil ca tocmai datorita acestor tineri  viitorul sa nu fie totusi atat de intunecat pe cat ni se contureaza acum.