Ce s-o dau pe dupa visini, marturisesc ca m-am ‘lipit’ de site-ul si produsele Bloomclay din prima. Pur si simplu, a fost un ‘coup de foudre’- avand un design cu adevarat proaspat, si deosebit; zau, pe cat m-am uitat mai mult, pe atat mi-au placut mai tare.
Recunosc ca, intr-o oarecare masura, propria-mi admiratie a fost influentata decisiv si de admiratia in care a picat, nah, maica-mea – care e horticultoare-sefa, ehee, binecunoscuta, a propriului sau apartament, a apartamentului meu si a inca alte cateva apartamente de prin vecinatate - vazand ghivecele si feluritele vase de pe site : “Vai, mama! Dar asta e arta curata! De la asiatici. Io-te ce reusite sunt, mama”.
‘Bloomclay’ s-ar traduce prin ‘lut in floare’ si intr-adevar din mainile dibace ale mesterilor rasar niste ghivece si vaze de lut deosebite, numa’ bune sa-ti pui florile si plantele preferate. De toate felurile, pe toate gusturile.
Si toate realizate manual. Cu pasiune. Pentru ca si ideea vaselor Bloomclay a luat nastere in urma unei pasiuni – cea pentru arta Bonsai. Iar echipa nu are prezente feminine - despre care se stie ca, in general, sunt mult mai aplecate spre lucrurile ingenioase realizate cu migala - ci este formata din niste baieti simpatici si talentati, iubitori de natura si evident, de plante. Si fiind pasionati de tot ceea ce tine de copaceii Bonsai – pentru care insa nu gaseau ghivece adecvate, s-au aliat si au inceput sa-si realizeze singuri vasele.
A urmat apoi provocarea infrumusetarii unei terase, iar misiunea fiind indeplinita cu succes, au clipocit niste idei si iac-asa au aparut Bloomclay si magazinul lor de pe Breslo.
Pentru ca acesti baieti indemanatici sunt ferm convinsi ca fiecare floare, si orice plantuta de altfel, merita sa aiba vasul sau, lucrat de mana, care sa i se potriveasca si care sa aiba in compozitie numai elemente naturale.
Si intr-adevar, plantele se simt si arata minunat in aceste ghivece Bloomclay, care se muleaza parca dupa personalitatea fiecareia, venindu-i manusa. Aruncati numai un ochi, si va veti convinge. Sunt ca niste vase de poveste, pentru o casuta din poveste.
Asa se face ca mi-am dorit sa iau legatura cu baietii din echipa, ca sa-i mai intreb una-alta:
1. Sa facem cunostinta: cine sunteti voi, Bloomclay?
Noi, echipa Bloomclay suntem doi baieti, si amandoi am terminat facultatea de peisagistica. Suntem din orasul Deva.
2. Cum a pornit ideea ingenioaselor vase de lut?
Nu gaseam vasele de care aveam nevoie pentru plantele mele, asa ca m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa le fac chiar eu, asa cum trebuie. Apoi a venit ideea colaborarii cu bunul meu amic Flavius si in momentul de fata facem vasele pe roata olarului intr-un micut atelier.
3. De unde va inspirati pentru crearea lor? Sunt si vase speciale?
Inspiratia vine din arta kusamono, sau plante accent, care este originara din China, si desigur ne inspiram si din natura, din elementele naturale. Toate vasele sunt speciale, si nu exista doua vase la fel.
4. Ce planuri aveti pentru viitor, pentru vasele voastre?
O sa realizam curand o serie de ghivece mai mari pentru gradina, cuiburi de pasarele si niste tobe traditionale africane - toate acestea infaptuite din ceramica. Pentru viitor ne dorim sa putem lucra cu acelasi entuziastm si aceeasi placere ca si pana acum, si ne vom bucura bineinteles, atunci cand munca noastra va fi apreciata.
Hotarati, baietii. Nu-mi ramane decat sa le urez spor, si mult succes – pentru ca in vasele lor speciale sa se bucure, sa fie iubite si sa infloreasca tot mai multe flori si plante.
- 30-03-2011 21:52:31 bloomclayda,se trimit prin posta si se fac la comanda.Asteptam sa ne scrieti la: bloomclay@gmail.com ,pentru comenzi sau orice informatie
- 29-03-2011 13:33:54 uxixfoarte interesante sunt ghivecele!felicitari celor 2 baieti, au imaginatie!
Articole de acelasi autor
- Ce e de citit dupa Jane Austen (03 Octombrie 2011)
- 20 de replici amuzante din filme (06 Iunie 2011)
- Iubirea e amintirea unui viol - Leonard Ancuta (04 Mai 2011)
- Sting – concert in 2011 la Bucuresti (06 Martie 2011)
- Shakira vine in concert la Bucuresti in 2011 (28 Februarie 2011)
- Oscar 2011 – favoriti si previziuni (23 Februarie 2011)
- Scorpions – concert de adio la Bucuresti in 2011 (14 Februarie 2011)
- Judas Priest – ultimul concert in Bucuresti in ... (06 Februarie 2011)
- !NFERNUL lui Leonard Ancuta (04 Februarie 2011)
- OSCAR 2011 – nominalizari (24 Ianuarie 2011)
- Curiozitati despre Craciun (22 Decembrie 2010)
- BANCURI cu Mos Craciun (14 Decembrie 2010)
- Parerile Artistului prin blogosfera (15 Noiembrie 2010)
- Concert ROXETTE – Bucuresti, 2011 (09 Noiembrie 2010)
- Skoob's Books si jurnalele fermecate (03 Noiembrie 2010)
- BON JOVI – concert 2011 in Romania (01 Noiembrie 2010)
- Bdesign Shop - vestimentatie creativa handmade (20 Octombrie 2010)
- Dabitza si bijuteriile ei handmade unicate (20 Septembrie 2010)
- Baiatul cu vise de hartie (20 Iulie 2010)
- Si blondele gandesc! (05 Iulie 2010)
Cele mai citite
Haine copii
Ultimele postari pe forum
| Re:Cafeneaua verzelor 3 in: salata de verze de purple flame 17-05-2012 19:36 |
| Re:Poezii pentru copii in: verze familiste de Dan-Gabriel 17-05-2012 8:52 |
| Re:Intalnire Verze.ro in: la palavre cu admina de Lollita 16-05-2012 13:08 |
| Re:produse cosmetice in: verze feshan & biuti de happyspirit 15-05-2012 11:42 |
| Re:Texte Cu umor in: verze la divertisment de purple flame 14-05-2012 14:48 |
| Re:Hartuiala topaita in: salata de verze de purple flame 14-05-2012 10:13 |

