Divertisment - Filme

M-am uitat si eu pe diverse saituri sa vad ce zice lumea despre filmul anuntat in titlu. Toti stau in spagat intelectual si cuvanta despre intelesurile profunde ale filmului.

Eu nu ma prind ce-i asa profund in tot filmul, de ce spun toti ca au ras si plans in acelasi timp? Eu daca nici n-am ras, nici n-am plans, oi fi insensibila? Dar s-au anulat in sinea mea si n-au iesit la suprafata.

Clint Eastwood se chinuie sa ingramadeasca cat mai multe clisee in doua ore de film si reuseste foarte bine sa le aseze, precum sardinele in conserva.

Se ia una bucata fost soldat, sau ,om de armata, musai participant la razboiul din Vietnam si se aseaza langa vecini asiatici. Epic. Dupa cum nu ne asteptam, personajul taciturn al lui Clint Eastwood se intituleaza Walt Kowalski.

Aici intrevad sclipirea de geniu, si vad rasismul schitat in alt fel, nu ca lupta continua intre albi si negri cu victimizari de diverse parti. Slipirea a fost scurta, ca a fost acoperita de cliseele enumerate mai sus.

In momentul asta totul este oricum previzibil, dar cand apare punctul culminant cu arme pac-pac poc-poc peste tot, deja am un flash din alt film al lui Nicolaescu. Si nu stiu de ce, dar parca anticipasem finalul eroic si plin de bazaieli al filmului in genul “Nu trage dom’ Semaca, sunt eu, Lascarica!”.

Din punct de vedere al regiei, monotonia troneaza, camera subliniaza parca si mai mult cliseele in caz ca nu le observasem de la inceput. In momentele profunde si triste camera sta in loc rugandu-ne, parca, sa bagam de seama impresionantul moment in desfasurare.

In caz ca va intrebati, Grand Torino e masina. Filmul e degeaba.

Floyd are blog de filme aici.