Divertisment - Filme

Surprinzator de bun, considerand ca e un film de debut (ca regizor de film) al unui actor de teatru (Horatiu Malaele).

Filmul chiar are ceva de spus, si incearca sa prezinte o perioada de trista amintire, perioada stalinista in care totul devenise absurd.

Situatia in sine era atat de aberanta si tensionata, incat transcrisa intr-o alta viziune ar fi fost banuita ca incerca prea mult sa impresioneze. Povestea vine cu idei bune alternand momentele tragice cu cele comice,  reusind un amestec destul de omogen, fara sa simti diferentele dintre cele doua elemente intr-un mod prea dur.

Comicul vine in ajutor si pentru a ascunde popularele injuraturi sau diverse expresii triviale,  ironizandu-le  printr-un ras isteric.

Imaginea este impecabila, si acopera daca e cazul orice gag banal, de exemplu scena in care Mara este ingropata treptat in grau sub impulsurile lui Iancu.

Filmul este curajos pentru ca prezinta in note comice o situatie tragica, lucru destul de riscant pentru orice film. Am repetat cuvantul poveste, pentru ca oarecum, vazut ca o poveste filmul este excelent, desi mie aminteste putin de mult de Kusturika.

De fapt, filmul prezinta drama unor oameni, a caror teama de regim ii indeamna sa taca in timpul unei nunti, motivul fiind decesul Tatucului si doliul national.

Ideea ar fi fost excelenta: sa prezinti o nunta, la care paharele sunt invelite in sosete, pentru a nu face zgomot. O gramada de oameni adunati intr-o camera, “muti de frica” cu lautari care mimeaza voia buna si muzica, desi pare ireal  pastreaza tonul de pana atunci al filmului: ‘haz de necaz’. Insa scepticii (ca mine) care stiu despre vremurile comuniste de la bunici, nu vor vedea in veci dincolo de perdeaua lui Malaele. Pentru ca filmul nu prea indica si adevaratul motiv pentru care  oamenii sunt muti. 

E de inteles ca nu poti avea chiar totul, si comicul a anulat acest aspect. Insa un personaj care spune “Eu vreau sa intru in partid, dar mai ales in ma-ta” nu mai este credibil ca fiind infricosat pana la mutenie. Imi vine in minte “La Vita e Bella” care foloseste comicul intr-o situatie tragica, insa acolo totul este construit inca inainte de a ajunge in lagar, si asta ar fi fost de asteptat si in cazul  “Nuntei Mute”. Mirarea miresei (care de asta e mireasa, sa se mire) in legatura cu decoratia rusului, este un moment inutil care nu prea suplineste elementul, si introduce frica destul de tarziu in film. Teama, emotia, nu vine brusc in spectator cand cineva se mira ca un rus a violat si omorat o fata (simbol sexual folosit si-n alte filme romanesti, mai ales in cele dinainte de 89 despre cum a tutut regimul romanii pe toate partile).

Comicaria revine cand nuntasii sunt hotarati sa dez-mutizeze nunta, dupa o interventie digestiv-auditiv-eliminatorie. Sunt inca putin confuza in legatura cu oamenii astia: ori sunt oameni din poveste care traiesc in lumea lor, isi bat joc de colectivizare si de partid, ori sunt muti de frica sa nu vina tancul peste ei. Greu de intuit ce-i in capul lor, par a fi personaje de poveste dar peste care nu vine sfarsitul snoavei, ci tancul.

O alta hiba, o constituie mica-mare gafa, greu de scuzat pentru un film de debut. Cand faci un film foarte important pentru tine, te gandesti bine, cauti si te informezi. Nu e ca si cum te-ai balbai, si s-a dus balba nu mai ai ce face. Desi la inceput filmul pare atemporal, la un moment dat devine foarte bine infipt in timp.

Nunta are loc JOI lucru repetat si stabilit destul de bine. Nimic grav, pana in momentul in care aflam si momentul exact: 5 martie 1953 –ziua in care a murit Tatucu’.  Daca ai vrea sa te interesezi, afli cum a decedat Tatucu in seara zilei de 5 martie. Daca vrei sa fii precis si corect, cauti si-un calendar al anului 1953, care iti indica asa: Tatucu’ muri joi seara, si doliul national a inceput de vineri. Si mi-a luat 10 minute sa aflu asta. Deci la nunta se putea si chiui, ca Tatucu doar tragea sa moara. 

As putea sa fiu si mai carcotasa, si sa spun ca eu privind la ecran, am observat cum casa era dotata cu prispa si trei trepte…ceea ce ar fi fost o problema in trecerea tancului prin perete, dar nu mai zic.

Stiu ca probabil sunt amanunte care nu par sa bata la ochi, si care nu conteaza prea mult avand in vedere produsul final, dar scaparile nu iau toate meritele filmului. Tocmai aceste mici neconcordante transforma acel sat intr-o lume aparte asemanatoare lumii lui Pacala, si atunci povestea Malaeata doar importa o impresie de realitate trista intr-o poveste.