Filozofari - Ce se mai intampla in lume
Mama Natura nu inceteaza sa ne uimeasca. In preumblarile mele prin lumea virtuala, printre multe altele, am dat si peste niste locuri de pe planeta noastra cat se poate de spectaculoase, care, pe mine una, m-au lasat paf.
Nici n-avusesem habar de existenta lor. Si cum m-au “empresionat” teribil, si cum nu sunt (prea) egoista, m-am gandit sa vi le impartasesc si voua – de altfel, mare-i imparatia netului, nu-i asa? Macar sa le admiram cu ochii mintii daca sansele sa le vedem in reala splendoare sunt atat de reduse.
Asa ca am facut o selectie si vi le prezint “pe cele mai si cele mai” grozave, altfel spus – la crème de la crème, iar pozele-s de-a dreptu’ fabuloase.
Luati de va minunati:
1) Structura Richat
Strucura Richat se afla in regiunea Oudane din Mauritania, in desertul Maur Adrar din vestul marelui desert Sahara (deci e inconjurata de dunele de nisip), si cica n-ar fi o structura propriu-zisa ci mai degraba o formatiune ca produs al eroziunii domului vulcanic initial.
E o platforma/formatiune foarte mare – are aprox. 50 km diametru astfel ca se poate vedea chiar si din spatiu (misiunile spatiale o mai folosesc ca punct de reper), si a mai fost denumita “Ochiul Saharei” sau “Ochiul Pamantului”. Seamana intr-adevar cu un ochi rotund, gigantic, si este chiar aspectuoasa - date fiind rocile sedimentare divers colorate, dispuse concentric, alternativ. S-ar parea insa ca cercetatorii mai au de dezlegat ceva mistere.
Nu e chiar pustiu pe-acolo – se fac tururi organizate ale structurii, la care vin mai ales pasionatii de off-road, si cica ar exista chiar si un hotel (obisnuit, nu cine stie ce) in mijlocul sau (eu insa nu l-am gasit cu Google :D).
2) Cueva de los Cristales - Pestera cristalelor gigantice
Pestera asta a fost descoperita recent – in anul 2000, si accidental pe deasupra (adica din greseala :P) in Mexic, cam la 300 de metri sub desertul Chihuahua. Contine o gramada de cristale gigantice (multe avand 10 si 11 metri) dispuse extrem de interesant, cercetatorii ramanand perplecsi in fata acestei minuni a naturii si supranumind-o “Capela Sixtina a cristalelor”; insa multi altii au botezat-o chiar Pestera lui Superman datorita asemanarii cu Fortareata din povestea acestuia (si seamana bine! zic si eu).
S-ar parea ca este insa o pestera “mortala” intrucat temperatura are vreo 50 de grade Celsius, umiditatea e de 100% si cica purtand chiar masti de gaze si costume de protectie dupa vreo 20 de minute organismul tot incepe sa cedeze. Dar pilonii imensi de cristal prin forma si reflectia luminii ofera un spectacol ce merita toata osteneala.
3) Padurea de piatra din China
Ma voi referi aici la cea aflata in China, cu toate ca am inteles ca ar mai exista si alte cateva astfel de locuri prin lume – unul, tot spectaculos, s-ar afla in Lena – Rusia.
Aceasta “padure” cu totul aparte se gaseste deci in regiunea Shinlin (care inseamna chiar “padure de piatra”) la 86 de km de orasul Kunming, capitala provinciei Yunnan din sud-vestul Chinei – am dat toate aceste nume intrucat apare la cautari si sub aceste denumiri, insa-i vorba despre acelasi loc.
Aici, pe o suprafata de vreo 400 kmp se inalta o multime de grupuri de “arbori de stanca”, foarte inalti (pana la 30 de metri), si, mai mult, destule astfel de pietre gigantice au o forma asemanatoare omului, animalelor ori unor obiecte. Locuitorii spun chiar ca “cu putina imaginatie se poate observa o forma speciala in fiecare piatra” – asa o fi, nu zic nu. Si s-ar parea ca exista si o retea de pesteri si pasaje subterane care adapostesc la randul lor o alta padure de piatra.
4) Insula Socotra
Eh, aceasta insula imi place mie de mor, zici ca-s acolo realmente taramuri extraterestre, si asta din pricina vegetatiei care e cu totul aparte de ceea ce stim noi.
Socotra este un arhipelag format din 4 insule, in Oceanul Indian, la vreo 340 de km departare de statul Yemen, de care si apartine. S-a desprins de pamantul Africii acum vreo 6 milioane de ani , si o multime de specii de flora si fauna au invatat sa supravietuiasca intr-un climat dur –uscat si fierbinte. O treime din cele aprox. 800 de specii rare de plante chiar nu se mai gasesc altundeva in lume – iar unele arata de-a dreptul spectaculos.
Asa gasim aici “Sangele dragonului” cu o coroana deosebita, ca o umbrela ori ozn, a carui rasina/seva este de un rosu intens (folosita atat in farmacie cat si drept colorant special) , “Trandafirul desertului” cu un trunchi foarte gros (3 m, un adevarat rezervor de apa) si in varf explozie de flori mari, roz, “Dorstenia gigas” ce pare ca tasneste cumva din pietre, varietati rare de arbori de tamaie, si multe alte plante de forme si culori pur si simplu grozave.
5) Desertul de sare - Salar de Uyuni
Acest desert de sare, cel mai mare din lume, unic, se gaseste in Bolivia - America de Sud la o altitudine de 3650 de metri (e ceva inaltime, nu gluma!) si cat vezi cu ochii – peste 10.000 de mp2 vezi o intindere de sare (sare, pur si simplu) de un alb imaculat. Fiind la o asemenea altitudine, am inteles ca e si cam frig.
Iar desertul asta mai are o proprietate, teribil de interesanta: pe timpul anotimpului umed ploile lasa un strat micut de apa deasupra lui, si, reflectand lumina, il transforma in cea mai mare oglinda naturala din lume. Practic tot cerul se reflecta, perfect, in intinderea (subtire) de apa ce acopera desertul de sare, iar senzatia este una grozava, de parca te-ai plimba pe cer, si aproape ca nu mai iti dai seama unde se termina pamantul si incepe orizontul. Evident, nu duce lipsa de turisti. So cool!
Continuare:
10 locuri spectaculoase - partea II
- 20-08-2010 16:04:46 HappyspiritSi eu cand am vazut/citit despre aceste locuri uluitoare, n-am rezistat sa nu fac un articol ;) Multumesc pentru aprecieri :)
- 20-08-2010 10:57:44 artistuCica in poza numaru' 14 ar fi "hotelu"!;)
Articole de acelasi autor
- Dulciuri de Craciun - Turta dulce (21 Decembrie 2011)
- Case cu forme neobisnuite (17 Noiembrie 2011)
- Platiti-va datoriile, ca altfel... (10 Noiembrie 2011)
- Zodiile si meseriile potrivite (29 Septembrie 2011)
- Ce ne invata filmele americane? (22 Septembrie 2011)
- Circuitul informatiei in firma (29 August 2011)
- Citate despre EA (femeia) (16 August 2011)
- De cati... este nevoie ca sa schimbi un bec? (24 Iulie 2011)
- 5 locuri de vacanta inedite (11 Iulie 2011)
- Barbatul si femeia - adevaruri fundamentale la ... (11 Iulie 2011)
- Din panseurile lui Woody Allen… (21 Iunie 2011)
- 15 Intrebari… (29 Mai 2011)
- Oua Fabergé – daruri si surprize pretioase (23 Mai 2011)
- Bancuri diverse 16 (19 Mai 2011)
- Vopsitul oualor de Pasti – modele si traditi... (11 Aprilie 2011)
- Sarbatoarea Florilor de Cires din Japonia (04 Aprilie 2011)
- Bancuri diverse 15 (28 Februarie 2011)
- Aproape... axiome (09 Ianuarie 2011)
- Superstitii si traditii de Anul Nou (29 Decembrie 2010)
- Cum decoram bradul de Craciun anul acesta (08 Decembrie 2010)
Articole similare
Haine copii
Ultimele postari pe forum
| Re:Poze funny, interesante s.a in: verze la divertisment de happyspirit 08-02-2012 17:10 |
| Re:Cafeneaua verzelor 3 in: salata de verze de crush_ 08-02-2012 16:29 |
| Re:Bancuri ... in: verze la divertisment de purple flame 08-02-2012 15:03 |
| Re:Texte Cu umor in: verze la divertisment de purple flame 07-02-2012 22:10 |
| Re:Cand un om devine inger... in: verze lovite in corazon de purple flame 03-02-2012 11:13 |
| Re:Topicul meu cu iutuburi 3 in: verze la divertisment de Lollita 03-02-2012 9:38 |

