În odaia rece de la Sofitel,

Proaspat data-afara din vechiul castel,

Plânge si suspina puria domnita,
Ca se-mpute treaba, nu-i mai merge fita;
Elan Schwartzenberg, sotul mascarit,
De boema nimfa s-a cam sictirit,
Si i-a dat cu flit... i-a suflat în vele,
Invitând-o sincer sa doarma sub stele.
Asta s-a-ntâmplat, dupa ce naiada
A vrut sa se-ntoarca... stiti cum: tinând coada...
Despre noaptea aceea, noapte de banat
Iata ce si cum s-ar fi întamplat:
Latra cainii-n curte, noaptea jumatate,
La castel în poarta oare cine bate?
- «Eu sunt, Schwartzi draga, fosta sotioara;
Eu, si vreau acasa, ca odinioara!

Jur ca nu mai plec, nu de asta data...

Fie-ti dara mila si primeste-o fata!
Hai, deschide poarta.... ca mi-e frig de mor,

Vântul sufla rece... vreau în dormitor!»

Elan sta si-asculta... îi deschide poarta,
Si graieste astfel catre ex-consoarta:
- «Ce zici Mihaelo? Vrei encore une fois?
Nu mai „blugi cu penis“? Nu menage a trois?
Gata zbenguiala? Vrei sa fii iar doamna?
Apai fata tatii si-a lui Ayan mama...
Sa te-ntorci draguta la Otilu tau,
Ca el e potentul... io îs babalau!
Lasa-ma si uita milionul meu,
Nu mai cred în tine... iaca, mi-s ateu!
Cât priveste pruncul ce mi l-ai fatat,
Nu vreau ca s-ajunga vreun vlastar ratat,
Ce sta-n zece case, p-unde sta si ma-sa,
Si-are zece tati, de umbla cu dânsa.
Asa ca te rog, de mai ai gândire,
Barem câte albe dar vopsite fire,
Sa aduci copchilul si sa-l lasi acasa,
Sa am grija singur ca normal sa creasca.
Acum piei naluco! Fugi în lumea ta...
Fii o pitzi buna! Ca mama esti rea!»

În odaiea rece de la Sofitel,
Proaspat data-afara din vechiul castel,
Scrie Mihaela, clocotind în spume,
O depesa trista catre-ntreaga lume;
Poate-o crede tara si poate-o ajuta,
Ca ea e un victim... Elan e o bruta!
Nu mai vrea nimica, doar sa fie pace!!!
...
Ce spuneti de dânsa, bini ori rau face?!“