Scris de batranultragator Miercuri, 08 Aprilie 2009 10:57
Continuare din Comment te dire adieu
Karin ma astepta vesela în compania altor doua sonde cu gheata si amestec binefacator de licori. Abia atunci am remarcat ca frumusetea ei era atît de puternica încît anihilase oricare tentatie a masculilor din jur. Barbatii roteau în jurul ei ca niste fluturi atrasi de lumina, însa pastrau o distanta de siguranta - sa nu-si pîrleasca aripile - gîndeam eu. Nu ma prea interesau personajele care se învîrteau în jurul nostru, ea îmi era suficienta, iar perdeaua de muzica pe care o trasesem în jurul nostru ne proteja suficient de lumea exterioara.
Prin bar lumea se învîrtea mecanic, nu dadea niciun semn de viata, oamenii se perindau ca niste roboti, un fel de componente minuscule ale unui automaton urias care joaca de cînd lumea sah cu barbosul albastru care tine frîiele destinelor. Un looser care joaca si pierde aproape întotdeauna, mai putin datile în care Blue Barbarosa e în toane bune si-l lasa sa cîstige.“Set the controls for the heart of the sun” cîntau într-un moment de inspiratie autentica britanicii Pink Floyd si eu mi-am adus aminte de soarele obraznic de afara. I-am povestit lui Karin despre ciudatul fenomen si am invitat-o sa iesim putin de sub copertina de stuf a terasei. Am pasit pe nisipul fierbinte al ciudatei limbi care parea ca vrea sa soarba marea. Apa se retrasese aproape doi metri fata de locul în care buza lichida se proptea pe corpul lunguiet si putin carnos al pamîntului. În felul acesta, capatul limbii se lungise cu o portiune care îi dadea un aspect serpesc, limba avea acum doua vîrfuri, se înspicase ca la reptile.
Astrul zilei era stralucitor ca o bila uriasa de magneziu arzînd. Parea ca lumina sa e compusa acum din flacari albe care topeau totul în jur, întregul film parea ca este un celuloid mult prea aproape de sursa de caldura si imaginile erau miscate. Deja ma dureau ochii. Aveam senzatia ca întunericul parelnic din spatele lor, instalat ca reactie de aparare împotriva erectiei luminii si mai gros decît noaptea dintr-o cisterna cu petrol, e bîntuit cu siluete unor braconieri de cornee care vor sa-mi culeaga toate conurile albe si apoi le vînd pe piata neagra.Karin era mult mai uluita decît mine. I se parea extraordinar, de vis. Desi miezul zilei trecuse de vreo 7 ore, ne aflam din nou acolo, judecînd dupa pozitia pe care soarele o avea pe cer. Cu toate ca ar fi trebuit sa fie aproape 8 seara si mingiuca de foc trebui sa fie undeva în cu totul alt loc, printr-o inexplicabila minune se afla în mijlocul boltii si ardea cu o voiosie pe care nu o vazusem niciodata. Aerul nu era cu mult mai fierbinte decît de obicei, însa lumina de afara era speciala, mai alba,mai puternica, mai penetranta. Oamenii pareau mai transparenti, mai palizi, aratau ca un fel de radiografii umblatoare. Multi dintre ei îsi vedeau de ale lor, faceau palaja, beau bere, se scaldau. O alta parte însa devenise partasa la misteriosul fenomen cosmic si se uitau din minut în minut spre cer, susoteau, vorbeau cu voce joasa. Un soi de murmur general se desprindea de pe buzele lor, ca un roi de lacuste care înconjura locul si extermina orice parere personala. “E sfîrsitul lumii!”, se auzea în jur, si curînd sute de cruci improvizate din gesturi începura sa-si faca aparitia.
Nu ma panicasem, nici frumoasa mea însotitoare nu era nelinistita. Era într-adevar un lucru nemaivazut, dar simteam ca nu trebuie sa ne sperie, pur si simplu ne invita sa ne bucuram de splendoarea lui. Marea Neagra se linistise, valurile aproape ca disparusera, suprafata ei era neteda ca a unui lac. Apa era limpede, stravezie, de fapt parea fosforescenta din cauza acelei lumini ireale aruncare de batrînul cavaler în carul lui de foc care de data asta încurcase drumul si se întorcea de unde venise. I-am propus sa intram la o mica scalda. M-a urmat fara comentarii, ca o ondina care se întoarce în apa din care s-a nascut. Plutea cu gratie în ape si stralucea în soare la fel ca o reflexie în valuri. M-am lansat ca un rechin pregatit sa înhate un pui de foca. Ne-am hîrjonit o vreme, fara sa ne pese de lume, de amnezia solara, de grijile pe care altii si le faceau în legatura cu întorsatura aceasta stranie care schimbase fata zilei. Ar fi trebuit sa se lase înserarea, însa aerul de afara era proaspat si cald ca într-o dimineata tîrzie de vara. Undeva în departare, se vedeau doua barci ale unor pescari care iesisera în larg sa întinda navoadele.
Cînd am iesi din apa, grupuri razlete de oameni ne priveau cu mirare. Pareau speriati, de fapt mai degraba paralizati de frica. Susoteau încontinuu, însa de data aceasta vorbele lor nu mai erau inteligibile pentru mine. Împreuna cu Karin am traversat plaja si am plecat catre camera ei de la hotel. Avea un laptop si voia sa vedem ce se spune despre fenomen.
Nu arata nicio urma de îngrijorare, parea mai degraba curioasa ce zice lumea din sfera stiintifica. Am cautat împreuna orice date relevante asupra a ceea ce se întîmpla. Nu am gasit nicio relatare. La stiri, pe principalele canale mondiale, aceleasi atentate, aceleasi razboaie, aceeasi America, aceeasi saracie. Nimic care sa spuna despre fenomenul pe care noi îl puteam vedea cu ochiul liber.
În mai bine de o jumatate de ora nu am gasit nimic interesant care sa aiba legatura cu starea de fapt a lucrurilor. Karin se plictisise, spunea ca ea ar avea chef sa danseze si sa fumeze ceva mai tare, niste hasis sau macar un joint. Si eu aveam chef, însa nu aveam asa ceva si nici prea multe idei de unde am putea face rost nu aveam. Am convenit de comun acord sa ne vedem într-o jumatate de ora la terasa unde ne întîlnisem, voia sa îsi faca un dus apoi sa se aranjeze nitel. Nu prea îmi convenea aceasta scurta despartire, ma temeam cumva sa nu apara. Orice s-ar fi putut întîmpla, iar eu îmi doream mai mult decît orice sa îmi petrec timpul împreuna cu ea. M-a asigurat ca vine, mi-a zîmbit într-un fel care ar fi înviat din morti si o mumie egipteana, apoi m-a expediat afara.
Aveam buzele si gura uscate. O flacara pîlpîia în mine, trebuia neaparat sa beau ceva sa îmi revin. Afara lumea începusa sa nu mai fie asa de mirata de schimbarile esentiale ale comportamentului solar. M-am uitat la ceas. Era aproape noua si jumatate. Soarele se afla deasupra locului în care de obicei rasare. Era rosu-portocaliu, copt ca o cireasa de mai. Parea mult mai mare decît de obicei. Era un fel de rasarit invers sau un apus la antipod, ceva cum nu mai vazusem vreodata. Nu era frig, însa briza marii se facea usor simtita, îmi încretea pielea. Aveam o stare de parca nu ma trezisem din vis si totul în jurul meu avea consistenta aceea pufoasa. Mai mult, un alt lucru deosebit mi-a atras atentia, însa deja eram pregatit pentru orice. Secundarul ceasului meu se învîrtea invers. Am stat un mai mult de doua minute sa-l urmaresc, la început uluit, apoi mi-am revenit. Pur si simplu secundarul mergea în sens opus. Minutarul se învîrtea cuminte în drumul lui, ca si cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Sa o fi luat razna si timpul?, m-am gîndit pentru o clipa, însa cum nu aveam un raspuns pentru niciuna dintre întrebarile care se cascau tot mai amenintatoare în capul meu, ca niste guri de balaur gata sa ma înghita, am renuntat sa îmi mai fac probleme. M-am asezat pe acelasi scaun de la bar, care parea ca ma asteptase, mi-am comandat o vodka energy si m-am pus pe asteptat.
Articole similare
Urmareste-ne pe
Haine copii
Ultimele postari pe forum
| Re:Cafeneaua verzelor 3 in: salata de verze de Lollita 08-02-2012 10:27 |
| Re:Texte Cu umor in: verze la divertisment de purple flame 07-02-2012 22:10 |
| Re:Bancuri ... in: verze la divertisment de floricica 06-02-2012 9:22 |
| Re:Cand un om devine inger... in: verze lovite in corazon de purple flame 03-02-2012 11:13 |
| Re:Topicul meu cu iutuburi 3 in: verze la divertisment de Lollita 03-02-2012 9:38 |
| Re:Topicu meu cu iutuburi 2 in: verze la divertisment de purple flame 03-02-2012 1:43 |
Anunt umanitar
Online
Avem 141 vizitatori online