Dragoste si sex - Sex

E cald si praf in Bucuresti. Evadarea in Grecia soseste la momentul potrivit. Bagaje, pregatiri, nerabdare, pornire inaintea rasaritului. Drum lung si monoton prin Bulgaria cea verde si pustie. Si in sfarsit, marea!

O vedem mai intai la Salonic in port. Stralucitoare si aroganta. Cu mii de ambarcatiuni, cu furnicar de oameni si orasul panoramic asezat in amfiteatru. Cu leandrii infloriti si portocali infructati fosnind pe la mal. Continuam drumul printre dealuri si paduri si stanci pana departe, intr-un loc ferit. Nici statiune, nici oras, nici hoteluri, nici magazine. O vila pe malul marii, intr-un golfulet albastru. O taverna alaturi. Flori in exces, de toate culorile si liniste grea. Atat.

Camerele sunt racoroase, mari si dotate cu balcon generos, umbrit. Printre perdelele care falfaie artistic-mediteraneean se vede marea intalnind cerul la orizont s-un frunzis de maslin. Perfect. Arunc bagajul si o zbughim la taverna. Dupa primul pahar de vin alb aromat “perfect” se transforma in “mai mult ca perfectul”… Ne serveste Manolis, unul dintre baietii familiei care tine taverna. 19-20 ani, inalt, par ondulat, privire deschisa, alura sportiva, ti-l si imaginezi sumar imbracat gata de olimpiada…

Dupa-amiaza incercam si apa. E limpede-cristal si racoroasa doar atat cat trebuie. Nu sunt alge, nici scoici, nici gandacei, sau alte vietati deranjante. E ca o piscina sarata si uriasa, cat tot golful, toata numai pentru noi. Inot departe, lacoma si dornica sa-mi astampar setea de libertate pe care ti-o da alunecarea usoara prin apa. Plutesc, ma scufund, inot. Ma intind la soare pe prosop si multumesc in gand lui Dumnezeu ca m-a lasat sa ajung si aici. La un brat distanta sporovaiesc prietenii. La mii de ani lumina au ramas problemele si grijile.

Dimineata ma trezesc in gangurit de gugustiuci si vag, pe fundal fosnetul marii. In timp ce-mi sorb cafeaua, din balcon, cuprind cu privirea maslinii argintii, leandrii roz si inca alte flori portocalii neidentificate, palmierii ca niste ananasi uriasi, fasia de nisip si  marea bleu-turcoise. N-am alta grija decat sa-mi aleg costumul de baie si rochia de plaja. Sa nu uit sa iau cartea de pe noptiera si sticla de limonada. Déjà mi-e pofta de calamarii si crevetii pe care-i voi comanda la pranz. Si de umerii bronzati ai lui Manolis care ii va aduce zambind… Ah, sa nu gresesc sa comand umerii sau sa poftesc zambetul sau sa bronzez calamarii !

Dupa doua zile am pierdut déjà sirul calendarului sau importanta orelor. Ne orientam dupa soare, dupa setea si foamea organismului sau dupa nevoia de somn. Nu exista program pentru nimic. Fiecare face ce vrea, cand vrea. Ne intalnim unii cu altii ba pe plaja, ba la umbra terasei la masa, ba la o plimbare de seara spre satul invecinat. Discutiile sunt lejere, atemporale, impersonale, ca si cum ne-am fi ratacit identitatile. Glumetul grupului ne spune bancuri vechi, arhicunoscute la care radem cu pofta si entuziasm. Nimeni nu se supara pentru nimic. Ne trecem cu vederea orice cusur. Probabil ne pun ceva in bautura …dar macar de-am cere sa ne dea si la pachet!

In seara meciului Greciei cu Argentina, mergem la taverna sa solidarizam cu gazdele (chiar daca unii dintre noi am avea preferinte sud-americane, sa zicem) si sa bem o carafa, doua din vinul casei licoros si usor. Din pacate, Grecia nu face mare branza… De la mic la mare, grecii nostri se bosumfla. Bine ca nu ne-au gasit noua vreo vina! Ba, dimpotriva, as spune.

Tanarul Manolis, care o rupe pe englezeste cat de cat, ni se alatura la o barfa post-meci. Din vorba-n vorba, timpul trece. Singura fumatoare din grup ramane fara tigari. Manolis se ofera sa merga sa cumpere din sat, de la singurul bar deschis. Ar fi 2-3 km, dar el are un scuter. Ma ofer sa-l insotesc. Soseaua urca si coboara, serpuind pe conturul falezei. Marea e cuminte si oglindeste frumos luna aproape plina, aurie ca un banut norocos. In viteza lejera a scuterului, prind miros de iasomie sau caprifoi de pe marginea drumului si inca o aroma amaruie dinspre parul carliontat al grecului pe care, cine-ar fi crezut, il am in brate. Dinainte pe seaua motoretei. Incercasem sa ma tin decent cu mainile usor deasupra taliei, lateral si nu prea strans. Dar cu zambet larg, mi-a petrecut mainile peste abdomenul lui si-a rostit cateva cuvinte in greceste. De incurajare, presupun…

La intoarcere, n-astept invitatie speciala si ma lipesc strans si cu nadejde de spatele zvelt, iar cu palmele verific cele 6 patratele de pe abdomen. Hmm, sunt la locul lor. Ne oprim in cel mai inalt punct de pe deal, de unde ni se desfasoara panorama golfului intreg. “Look!” zice Adonis…aaa, am vrut sa zic Manolis, si-mi arata cu mana, mandru ca un stapan pe mosia lui. Clasic, luna intinde carare pe mare, pana la mal, in dreptul nostru. Taverna licareste ascunsa printre pini. Se aud greieri si niciun alt zgomot nu le bruiaza cantecul. Stau nemiscata, fara sa ma desprind si oftez din tot sufletul.

“What?! You are sad…” se mira grecul si zambeste duios, intors catre mine. Imi da parul dupa ureche ca unui copil si zice ceva pe limba lui. Ii zambesc stramb si el rade cu dintii albi sclipind in luna. Rad si eu fara sa stiu de ce. Cand imi ratacesc degetele prin parul negru incurcat, in timp ce ne sarutam, vad cum deasupra atarna grele stele miscatoare dintr-o galaxie necunoscuta…

Gasca se sparge la taverna si ne retragem fiecare catre camere. Toti doi cate doi, eu singura, in urma, cu gandul la imbratisarea din varful dealului… Dar in poarta vilei, m-asteapta o umbra cu zambet promitator. Ma ia de mana si mi se uita in ochi adanc-adanc cautand un raspuns pe care cu siguranta buzele ar fi refuzat sa-l dea, pecetluite de ratiunea care urla isteric “Ai putea sa-i fii mama!”, dar pe care undeva acolo, l-a gasit scandat din inima “Da! Da! Da!”

Camera, in intuneric pare décor de film, cu luna luminand prin ferestre, cu perdele unduind, cu patul mare alb ireal si valurile fosnind pe fundal.  Manolis are gust sarat-amarui ca apa Egeei si piele neteda si voce joasa cand insira vorbe absolut necunoscute. Mainile calde nu se grabesc si bine fac. Gura insa e mai lacoma si mai nerabdatoare. Trantesc cu zgomot usa-n nas ratiunii care-mi flutura cliseul prafuit cu turista middle-age si localnicul tanar si-mi striga cu indarjire “Esti penibilaaaa!” si plonjez fara retineri in apa adanca si necunoscuta. Grecul sa se descurce! Si se descurca. Ori a invatat temeinic ori are vreun talent innascut. Navigheaza atat de bine la carma corabiei mele, incat ma intreb daca nu ne-om fi cunoscut intr-o alta viata.

Raman treaza, cu-n zambet mirat pe buze, pana tarziu spre zori cand sub adierea racoroasa care intra dinspre mare, Manolis cauta prin somn si se aduna spre mine. Il acopar matern cu cearsaful si adorm si eu c-un oftat.

Fotografiile sunt din colectia personala a Verzei Mov. Click pe fiecare pentru a le vedea mai mari.