Filozofari - Literatura

O carte? Doar o carte? Asta chiar ca este o problema. Cum sa aleg doar o carte? Pentru ca toate cartile pe care le-am citit au lasat cate o urma in sufletul meu. Fiecare in felul ei m-a facut sa visez, sa invat lucruri noi, sa descoper alt mod de a vedea realitatea, sa inteleg alte opinii.

Ceea ce stiu si ceea ce sunt este in mare parte influentat si de cartile care mi-au trecut prin mana. Si nu de putine ori o carte a fost cea care m-a impacat cu mine.

De aceea o sa aleg acum sa vorbesc despre « A trai pentru a-ti povesti viata » , primul volum al memoriilor lui Gabriel Garcia Marquez, in care isi povesteste viata de dinainte sa devina un scriitor cunoscut, si explica cum a descoperit care ii este pasiunea, ce a facut ca sa isi indeplineasca visele si ce a fost cel mai important pentru mine: cum a invatat sa treaca peste critici si refuzuri si ce a invatat din ele.

Eu ca multi altii ca mine, sunt extrem de sensibila la a fi criticata si la a fi refuzata atunci cand participa la diverse competitii. Iau totul extrem de personal si fiecare refuz este capat de lume, fiecare critica o iau ca pe o dovada ca nu sunt buna de nimic, fiecare corectura o dovada ca nu am muncit suficient.

Este un mod de a privi lucrurile extrem de pagubos si am muncit enorm sa schimb felul asta de a privi lucrurile si sa vad si partea constructiva de la a primi critici. Numai ca munca mea a fost cam in zadar pana in momentul in care am citit cartea lui Marquez si am vazut cum explica el ca s-a format ca scriitor influentat fiind de criticile primite de la prieteni, de la editori, de la critici etc.

Romanul lui deja celebru: “Un veac de singuratate” a fost refuzat de nenumarate ori la publicare si l-a refacut de nenumarate ori incercand sa il faca mai bun si mai bun si mai bun, luand in seama si criticilor primite de la cei ce il citeau. Iar rezultatul a fost ceea ce stim cu totii : un roman de premiul Nobel.

Citind cartea lui am ajuns la concluzia ca eu imi doresc sa fiu un Gabriel Garcia Marquez si nu un John Kennedy Toole. Asa ca fiecare zi din viata mea a ajuns sa se desfasoare sub semnul lui Marquez si de fiecare data cand primesc cate o critica ma gandesc la el. Daca un scriitor de premiul Nobel accepta ca nimic din ceea ce scrie nu este a priori perfect atunci si eu pot accepta ca sfatul celor din jur poate fi constructiv.

PS: John Kennedy Toole s-a sinucis la varsta de 31 de ani pentru ca un numar de edituri importante i-au refuzat de la publicare romanul : « A confederacy of Dunces». Dupa moartea lui mama sa a continuat sa trimita romanul pe la diverse edituri si intr-un final a fost publicat. A avut un succes rasunator care s-a soldat cu oferirea postmortem a premiului Pulitzer in 1981.

Articolul este inscris la concursul: Recomanda-ne o carte si castiga o carte. Concurs sponsorizat de Leonard Ancuta.