Filozofari - Literatura

Tropicul Cancerului este un roman scris de Henry Miller (da, acel Henry Miller, asa ca domnisoarele de pension sunt rugate sa apese discret pe x-ul din patratelul rosu din coltul dreapta sus a ecranului laptopului lor roz cu blanita).

Si acum, daca am trimis si copiii la culcare, am sa va spun ca prima data a fost publicat la Paris prin 1934. Si, desi a doua oara a fost publicat mai aproape de vremurile noastre (adica 1961 in America), nici eu si nici tabloidele de scandal din ziua de azi nu am fost de fata pentru a descrie reactia opiniei publice la “obscenitatile si pornografia” descrise de autor, lasandu-se cu un proces public (unul dintre cele mai rasunatoare – va dati seama ca facea rating mai tare ca Botezatu si Bianca-sa?!), asa ca ar trebui sa cred pe cuvand literatura critica a secoului 20-21.

Asa cum ar trebui sa cred si ca prefata a fost semnata de Anais Nin, amanta autorului si competitoarea lui pe piata literaturii erotice, desi lumea buna a criticii literare i-o atribuie tot autorului.

Se presupune a fi un roman autobiografic, naratiunea fiind presarata cu trimiteri la prieteni reali ai autorului din perioada Paris, intamplari si locuri adevarate, imbinate cu pasaje de introspectie, dar nimic nu e sigur decat ca nu e literatura pentru pudici si ca la fiecare lectura inteleg altceva din ea.

Prima data am avut impresia ca este o carte despre nimic, al carei singur merit este ca nu zice nimic intr-un maniera de un obscen izbitor. M-am inselat! Evident, nu o sa va impresioneze prin vreo idee despre viata, moarte sau sex care nu a mai fost exprimata si care va descoperi veriga lipsa din lantul lui Darwin.

In schimb, o sa va impresioneze stilul si filosofia simpla despre viata, care se rezuma la “un futai pe cinste”, un acoperis deasupra capului si ceva mancare, asta am inteles-o abia la a doua citire, sa fim bine intelesi.

Deja la a treia strigare,  am identificat si blazarea scriitorului, a creatorului in cautare de ceva nou. Care sapa in cele mai mizerabile situatii de viata, pentru a scoate la suprafata un diamant, doar pentru a descoperi ca a existat altcineva inaintea lui care a mai scris despre asta. Un fel de Argezi care din bube si mucegai face capodopere.

Dincolo de materialul pornografic inestimabil, interesanta este fata Parisului pe care ne-o prezinta – nu exista faimosul Effel unde un el indragostit isi cere iubita de sotie, Sena pe malul careia te plimbi cu sotul si-ti lasi tandru capul pe pieptul lui privind la pictorii ambulanti si la vanzatorii de carti...te baga abrupt intr-o realitate cu foame, mizerie, prostituate, paduchi, un oras care te sufoca si din care ai vrea sa fugi.

Nu are nimic romantic, pare a fi un roman anti-Paris, ce “debordeaza” de pesimism, condimentat cu un limbaj “de cartier” si care suprinde magistral singuratatea artistului intr-o dolce far’ niente pariziana al carei scop este scrierea unei carti.

Am sa o citesc si a patra oara si, pun pariu, ca voi afla ce inseamna fericirea absoluta: "i have no money, no resources, no hopes. I am the happiest man alive"...”

Articolul este inscris la concursul: Recomanda-ne o carte si castiga o carte. Participa si tu. Concurs sponsorizat de Leonard Ancuta.