Filozofari - Teoria Verzei

Înainte de a trece direct la subiect, sa încep cu începutul, pentru ca e important sa stim de unde venim si încotro ne îndreptam.

Deci, mai zilele trecute, iesind târziu de la munca, m-a palit pofta de ceva dulce. Rau de tot, aproape ca-mi curgeau balele numai gândindu-ma la bunataturile alea numite baclava, sau crema de zahar ars.

Magazine deschise la ora aia, ioc, la restaurante n-aveam nici un gând sa ma duc (odata din cauza preturilor, apoi pentru ca la cum eram îmbracat, nu stiu ce sanse as fi avut sa trec de usa), asa ca singura optiune în acel moment era fuga acasa, si facut repede ceva papa bun.

Okeeee, ajung acas, dau iama în provizii, si prin cap îmi fulgerau retete care puteau fi realizate pe baza ingredientelor disponibile: faina, zahar, lapte, oua, si ceva crema de ciocolata cu arahide. Voi la ce va gânditi? Mie nu mi-a trecut prin cap decât un singur lucru: clatite.

Banal, veti zice. Total de acord, numai ca... Stiu, nu o sa ma creada nimeni, e atât de aiurea încât n-are cum sa fie adevarat, dar totusi asta e adevarul: în privinta clatitelor, talentele mele culinare erau virgine. Sigur, ceva experienta la tocat, feliat, maruntit, împanat, si alte lucruri care se pot face cu cutitul, ei bine, din asta am. Dar numai pe mâncaruri care contin macar o aluzie de carne. În aluaturi sunt sugar. Daca ma pui sa-ti fac gogosi, cam am habar cam ce-ar trebui sa iasa, dar ori dureaza ore bune pâna dreg aluatul (si o sa iasa o serie de gogosi capabila sa rezolve problema foametei mondiale), ori îmi iese altceva.

Bun, revenind la clatitele mele, faptul ca nu aveam experienta în fluxul tehnologic, nu m-a impresionat într-un mod extrem de negativ. Ce face un viitor chef când e la ananghie cu vreo reteta? Evident, îsi suna sotia. Dialogul a fost ceva de genul (sar direct la partea cu legatura gastronomica)S

-    Zi-mi si mie cum fac clatite.

-    Pai îti trebuie faina, lapte, oua, zahar si ulei.

-    Da’ stiam asta, eu te-am întrebat CUM le fac. Mai exact, cât din fiecare.

-    Pai pui si tu acolo, faina, apoi lapte, amesteci, mai pui faina, mai pui lapte, zaharu’, uleiu’, unu’ sau doua oua, pâna-ti iese, asa, ca o chestie mai galbena.

-    CÂT ?!!!

-    Pai pune si tu din ochi...

[desi pun pariu ca nu asta ati înteles, mândra face niste prajituri de-ti lingi degetele vecinului]

-    Ba ma lesi cu ochiu’ asta al tau?! Tu crezi ca eu mai diclesc ceva dupa 9 ore de belit ochii în monitor?! Zi-mi în cantitati, unitati de masura sistem international, orice, numai numere sa fie!

-    Pai nu stiu cât sa-ti zic...

-    Uite, te ajut eu: daca iau faina, asa, cât poti lua cu 3 degete, de câte ori trebe sa iau?!

-    Hai ma lasa-ma cu mistourile! Pune si tu 3 cesti de faina, vreo 6 (parca) de lapte, o lingura de ulei, doua de zahar si ou(a).

Cu aceste informatii la drum (de fapt, cu cantitatea de faina, restul urmând a face parte din reteta adaptata), am început sa scotocesc dupa un cazan în stare sa suporte tot maglavaisul ala care urma sa iasa din cantitatile nevesti-mii. Pun alea 3 cesti de faina si... peste vreo 45 minute, aproape un litru de lapte, vreo 2 linguri de ulei, 4-5 de zahar, înca vreo (aproape) 2 cesti de faina si 2 oua, puteam spune c-am terminat aluatul.

Ei bine, alea 45 minute au meritat din plin chinul de a framânta cu telul maglavaisul ala. Pentru ca în timp ce transpiratia se adunase pe fruntea mea ca norii deasupra Mordor-ului, dincolo de ea era furtuna. O furtuna care a avut ca rezultat o mare revelatie. Sunteti gata sa va împartasesc din minunata mea revelatie? Ei bine, am aflat motivul pentru care femeia nu mai e ce-a fost odata.

Cred ca nu e nici un secret pentru nimeni faptul ca primele forme culturale si sociale ale omenirii erau cele matriarhale. Toata povestea asta a durat destul de mult, urmând ca ulterior sa fie înlocuite de societatile patriarhale, dar, cu toate astea, femeile au avut o mare influenta asupra sotilor, a barbatilor, si a societatii în general. Ei bine, în ultimele câteva secole, cu mici exceptii, aceasta situatie s-a schimbat radical. Lumea a ajuns condusa de barbati. Femeile nu prea mai au nici o putere. De ce? PENTRU CA NU MAI FAC ALUATURI!

Na, c-am zis-o. Da, stiu, râdeti, spuneti-mi retard, face-ti-va voia, eu stiu ca am dreptate. Si o sa si argumentez. Când am vazut cât de greu se amesteca faina cu laptele, si mi-am adus aminte de chinurile prin care au trecut, si poate înca mai trec, femeile care fac un aluat bun, când mi-o aduc aminte pe bunica-mea care trântea imensitatea aia de aluat de cozonac de 3 ori câte 33 pe masa, sau cum îndesa saraca nevasta-mea cu mânutele alea mici ale ei aluatul de pâine, si cine stie câte alte exemple, pai totul devine clar. Ia pune-ti-va în pielea unui barbat care vine acas’ si-si gaseste muierea demolând aluatul ala, cu obrajii aprinsi, parul umed de transpiratie si ochii înclestati de efort, mai are saracu’ om curajul sa zica ca nu se duce la piata ca e meci la teveu sau ca iese la o bere cu baietii?! Pai mânutele alea care pâna atunci au îndesat, tras, rupt, învârtit, taiat, modelat, batut si lovit aluatul, ce-or zice? Mai ales ca sunt sanse destul de mari ca la o asemenea ocazie, sa gaseasca fara prea mare efort si-un facalet pe la îndemâna, tot din procesul muncii...

Eu unul, n-as avea curaj. Sincer. Tocmai de-aia, din acel moment, am început sa ma gândesc serios sa ma specializez în aluaturi. Ce fripturi, condimente, baituri si alte alea pentru carnuri? Sunt bune, nu zice nimeni, dar parca fara o pâine serioasa... nu prea e complete.

Clatitele mele? Cum ce s-a întâmplat cu ele? Pai, dupa ce-am stat atât sa fac aluatul, normal ca trebuia sa stau si o ora jumate sa le fac. Si la fel de evident ca în timpul asta nu am putut face nimic altceva. Întoarce clatita, pune alta, vezi cu uleiu’... La final, ideea de-a mânca clatite îmi repugna atât de rau, încât abia am reusit sa ma conving sa gust una. Era dulceaga. Aproximativ...

Restul de 31 le-am mâncat pe parcursul a vreo 4 zile, când deja se întarisera. Dar n-am putut sa le arunc, doar era munca mea. Acum nu mai vreau sa mai aud de clatite pentru multa vreme.

Acest post se vrea a fi unul satiric si se vrea tratat ca atare.

Pe Teuton il mai puteti gasi pe blogul sau.