Filozofari - Teoria Verzei

Teuton scrie si aici.

Saptamâna trecuta, într-o seara oarecare, într-o pizzerie oarecare. Yours truly cu niste vechi prieteni si colegi, în trecere pe aste meleaguri.

Si uite-ne sase vajnici depanatori de amintiri în fata farfuriilor goale si a halbelor pe jumatate goale. Sau pline. În fine, pe jumatate.

Dupa cum toata lumea stie, in bere beritas, asa ca usor-usor începem sa dezgropam amintirile copilariei. Si nu mica ne-a fost mirarea cand am realizat ca majoritatea celor de la masa aveau in copilarie o predilectie spre violenta.

Astfel, am auzit patanii cu copii „cuminti” care arunca pisici în gura câinilor, doar pentru ca au fost zgâriati de ele. Sau care lovesc puii cu diverse obiecte, omorându-i. Sau care leaga broaste pe calea ferata. Si exemplele sunt multe.

Întrebarea care ne-am pus-o atunci, si acum v-o pun si voua, e urmatoarea: Oare oamenii sunt predispusi spre violenta si doar prin educatie si anumite cutume pseudo-religioase si morale reusim sa fim fiinte sociale?

Chiar daca în momentul comiterii acelor fapte – e drept, exemplele de fata se refera doar la animale – respectivii copii stiau ca fac ceva „rau” si faptele lor ar putea aduce moartea (asa cum (nu) o înteleg ei la vârsta respectiva) continuau sa le faca. Prin urmare bestialitate cu discernamânt.

Chiar suntem niste bestii care abia asteapta sa faca rau? Mai ales când nu va afla nimeni? Sau când stim ca putem scapa nepedepsiti?

Lucrurile la origine nu sunt deloc simple, plecând de la ideea de bine si rau, complementaritatea lor si predilectia fiintei umane catre una dintre cele doua.

În lipsa unor valori morale adecvate, oare ce s-ar întâmpla? Am reveni la stadiul instinctelor primare?

Sau suntem blestemati sa „evoluam” din nou pâna la stadiul în care vom dezvolta o noua „constiinta” care ne va împinge iar, incontestabil, catre una dintre cele doua optiuni pe care, oricum, tot singuri ni le definim...?