Continuare din Drumul spre catanie

Mama, care coborâse si ea si statea de vorba cu o doamna, ma privi cu o privire cam lunga, nefiind învatata sa ma vada fumând.

„Oficial” fumam de vreo doua saptamâni, de când aflasem ca am fost admis , „neoficial” însa fumam de câtiva ani, dar asta e alta poveste.

- El e baiatul meu, zise mama scurtându-si privirea aia lunga si transformând-o într-una zâmbitoare, Bill.

- Si pe al meu tot Bill îl cheama, zise doamna aratând spre un baiat ce venea dinspre celalalt capat al trenului.

Citeşte mai mult: Pitici kaki pe fond albastru (2) - Prima impresie

Cu un scârtâit asurzitor, urmat de o bufnitura seaca, personalul opri din nou. „ Înca o halta” mi-am zis în gând întorcând pagina unei carti de Sven Hassel.

Sora-mea, la cei zece ani ai ei se bucura de astfel de calatorii si acum statea lânga geam absorbind totul din priviri, mestecând guma si nebagând in seama, ca si mine, suvoiul de sfaturi pe care mama îl revarsa asupra mea cu privire la cei doi ani pe care urma sa-i petrec în „armata”. Cred ca e o calitate specifica femeilor si în special mamelor de a da sfaturi despre lucruri asupra carora n-au, în general, nici cea mai mica idee.

Cum la fiecare trei minute eram îndemnat „Sa fii cuminte, mai mama, sa nu faci prostii” si auzind asta a treia oara de când s-a oprit trenul, am ajuns la concluzia ca zaceam acolo de vreo zece minute deja.

Citeşte mai mult: Pitici kaki pe fond albastru (1) - Drumul spre catanie