Trebuia sa ma mut din Anglia pe continent. Date fiind particularitatile situatiei, complicat tare de organizat printr-o companie de transport. In plus luasem o teapa urata la mutarea precedenta. Nu erau bagaje multe dar nici putine.

Trag aer in piept si ma hotarasc sa inchiriez o camioneta pana in 3.5 t sa o pot conduce cu permisul meu. Ma gandeam sa o iau din Anglia si sa o dau inapoi pe continent.

Am descoperit ca nu se poate deoarece in Anglia volanul este pe parte gresita si nu gasesc pe nimeni pe continent sa o duca inapoi. Ce sa-i faci?

Hotarasc ca plec cu camioneta goala, ca de fapt ma mutasem deja cu bagaje minimale si ma intorc cu ea plina.

Acum 20 de ani strigam "Suntem liberi!" Sa ne amintim de ce anume am scapat atunci si de ce cuvantul "Libertate" a avut atata greutate. Pe Forum a fost initiat un topic numit Amintiri din epoca de aur, unde verzele au povestit intamplari din "epoca de aur" si pana in timpul revolutiei.

Toate povestirile au miscat ceva in noi, dar povestea unui timisorean, Kill Bill, ne-a tinut cu sufletul la gura. Aveti mai jos un fragment.

Din primele mele amintiri, cele de pana pe la 5 ani imi amintesc ca erau de toate prin magazine, intram la dulciuri si nu stiam ce sa-mi mai iau. Imi amintesc foarte clar si cutremurul din 77', intelesem ca se intamplase ceva grav, chiar daca noi am fost doar scuturati zdravan, fara sa patim nimic.

Pe urma au inceput sa mearga treburile tot mai rau. Unii spun ca de la cutremur, altii ca de prin 80'. Nu-mi amintesc sa fi fost vreun moment anume, cert e ca au inceput sa dispara bunataturile de prin magazine, au inceput sa fie rationalizate alimentele de baza, sa fie vandute pe cartela, pe bonuri, pe tabel, etc

Alt oras, alta masina fata de povestirea anterioara, "babutza" de data asta. O Dacie veche, obosita, prost intretinuta, cu soc (ce-o fi ala), fara servo de faci febra musculara cand o parchezi din peste 20 de miscari, parca ai lua-o in brate nu altceva si capricioasa cat cuprinde.

Ca sa vrea sa intre in marche-arriere trebuie convinsa, rugata mangaiata, chiar si la mersul inainte din cand in cand se opreste brusc si trebuie sa-i sufli in fund, pardon intr-un furtun. Nu va povestesc acum cum s-a oprit in mijlocul unei sosele la intors la stanga ca aia este horror si suntem pe site de humor.

Pornim eu si babutza sa traversam Bucurestiul, lume multa, aglomeratie, trafic incarcat, ora de varf. Intersectie mare si cu politist. E verde, politistul face semn sa inaintam. Eu cred ca apuc sa trec, se face rosu, si politistul ne face semn sa dam cu spatele. Colegii din lateral se  duc inapoi, Babutza nu vrea si pace.

"A venit?" "Da!"

Asta era prima si singura intrebare pe care o puneam parintilor mei in dimineata de Craciun.Iar asta era singurul lor raspuns,rostit cu o sclipire in ochi si cu un zambet "complice".

Inima imi tresarea la auzirea acestui cuvant si alergam cu sufletul la gura la bradul pe care il divinizam in fiecare an,de sarbatori,in jurul caruia ma asezam deseori si visam,cuprinsa de o emotie imposibil de descris in cuvinte. Imaginea pomului impodobit,inconjurat de o multime de cadouri si dulciuri si bucuria descoperirii darurilor vor ramane pentru totdeauna cea mai frumoasa amintire a copilariei mele.

Era intr-o zi insorita de iarna, candva in preistorie cand adultii care se jucau cu copii nu erau considerati pedofili. Bantuiam in curte singura construind un sistem de drumuri prin zapada, batatorind cu sarg in jurul unui proiect abandonat al unui om de zapada.

Din cand in cand incercam sa mai salvez ceva din omul de zapada, dar parea absolut lipsit de speranta.

Inca imi mai aduc aminte modelul cizmulitelor de cauciuc cu care eram incaltata. Erau aceleasi cizmulite care, cu un an inainte ma facusera sa ma indoiesc de existenta Mosului, le gasisem in sifonier, cu vreo saptamana inainte de Ajun… Sa fie un semn ca imaginea lor, intiparita in mintea mea este legata de venirea Mosului.

Observ brusc ca cineva ma privea de peste gard usor amuzat. Ma intreba:

Articol inscris la concursul de Craciun.

Copil fiind, nu cutreieram paduri, ci bateam maidanu din fata blocului. M-au crescut bunicii, mama era mereu la servici. Cind avem un an, tata a murit, mama nu s-a mai recasatorit.

Din toata saracia, de fiecare Craciun, mama se dadea peste cap si-mi facea un cadou nemaipomenit pentru mine. Saraca incerca sa compenseze faptul ca-si petrecea foarte putin timp cu mine, ea facind sute si sute de ore suplimentare ca sa avem ce pune pe masa.

Amaizingul situatiei incepea cu Mos Nae, mos ce trei nopti la rind imi punea cite ceva in ghetute. Tirziu am aflat ca de fapt Nae era responsabil doar cu noaptea de 5-6 decembrie.

 Articol inscris la concursul de Craciun.

Pana am dat de cadouri in dulap :)) cred ca aveam vreo 8 ani... si ca sa fie fain de tot, l-am tarat si pe frate-miu de 5 ani in sufragerie si i-am aratat "vezi, vezi, nu exista!! e mama si tata!"

Si cu cateva zile inainte de serbarea de Craciun de la gradinita , mama l-a intrebat daca stie poezia pentru mosul. Dialogul a fost ceva de genul:

- Stii poezia de Craciun?

-Nu!

-Pai ... si cand o inveti? vrei sa creada mosul ca nu esti cuminte?

- Mosul nu exista!

Cand am fost la Hamerica, institutia aia la care m-am dus in delegatie, mi-a dat masina

Eu proaspat posesor (asa vreo trei luni) de carnet de conducere, dar vreo 12000 km la activ nu vedeam nici o problema de a conduce in lumea noua dar....

Sa incepem cu inceputul, cea mai mica masina pe care o aveau era mare rau, in fine asta sa zicem ca nu ar fi o problema ca erau mari si locurile de parcare, dar iar am uitat de inceput.

Ma duc  eu la nenea portaru, un nene maaare afro-american si ii zic numele meu si ca sa-mi dea Nissanul ala mic de l-am rezervat.

Nenea imi da cheia, imi explica in ce parcare o gasesc si imi cere carnetul. Vazand ca este carnet european, imi spune sec: "sa nu bei mai mult de patru pints de bere si ai grija ca la intersectii in cruce nu se aplica prioritatea de dreapta ci primul venit, primul servit". Ii spun frumos lui nenea cel mare ca poate sa fie linistit eu dupa 4 pints de bere nu gasesc masina, asa ca nu conduc sigur. Si plec afara in parcare.

Hai sa va zic o poveste scary.

Eram eu acasa si n-aveam somn.

Si ies in curte la o tigara. In fundu' curtii un copac inalt si cu o craci multe, infrunzite.

Orasul unde eram, ca m-am mutat intre timp, zici ca-i parasit, nu circula nimic pe acolo dupa ora 6 seara pana dimineata. Toti stau in casa, pe bune zici ca-i bantuit.

In fine, trageam eu din tigara si la un moment dat se aude un zgomot care semana a tractor, dar de sus de undeva de dupa coama copacului si se vad si cateva luminite printre frunze.

Nu stiu cum am stins tigara si am incuiat usa... Cert e ca in vreo 2 minute eram sus in dormitor si trageam de al meu care sforaia pe rupte tipand ca vin extraterestrii.

As fi vrut sa fie banc. Din pacate, nu e. I s-a intamplat nevestii, pe vremea când înca nu ma pacalise. Povestea e dupa cum urmeaza:

Plecase la ocazie din Pitesti spre Vâlcea. Ea mergea mai departe, dar nu asta e important. Pe Dealu Negru, dupa curba aia celebra, îi depaseste un Logan. Cu o blonda la volan. Una mica si vai steaua ei. Din toate punctele de vedere. Distractia a început când a ajuns Loganu’ în fata lor. Pentru ca au observat ca avea pana pe spate. Îi flencanea cauciucu’ de ziceai ca zboara.

Nenea din masina cu care mergea Alina - un van - initiaza o depasire a blondei, si când ajung în dreptu’ ei încep disperati sa-i faca semne sa se opreasca, ca are pana. Aia casca niste ochi îngroziti si apasa pe acceleratie. Se duce iar in fata. Astia, dupa ea. Iar intra în depasire. Aceleasi semne, acelasi comportament.